order generic lioresal - buy baclofen 10mg for sale piroxicam over the counter
Escarele, cunoscute în termeni medicali ca ulcer de decubit sau ulcer de presiune, rămân, cu siguranţă, o problemă importantă de sănătate, fiind una dintre complicaţiile cele mai severe ale persoanelor care nu se pot deplasa singure.
Mai mult decât atât, pentru persoanele afectate, atât vârstnice, cât şi tinere, aceasta presupune un tratament îndelungat, cu multiple riscuri şi un efort susţinut din partea familiilor. Trebuie precizat că, la ora actuală, escarele reprezintă cauza decesului a 7-8% din totalul pacienţilor cu paralizie totală a membrelor inferioare. În plus, specialiştii susţin că o treime din pacienţii cu escare decedează pe perioada spitalizării.
În general, însă, cauza decesului în cazul acestor pacienţi este boala primară de care suferă o anumită persoană, dar în unele cazuri, escarele pot contribui şi ele la deces.
„Escarele sunt nişte leziuni cronice care apar la pacienţii imobilizaţi, fiind destul de greu de tratat, cazuri ce impun o mobilizare permanentă a pacientului. Problema este că, de obicei, familia nu respectă indicaţiile pe care noi le dăm în cazul acestui diagnostic, iar intervenţiile chirurgicale, în peste 90% din situaţii sunt excluse, mai ales din cauza bolilor asociate pe care le are pacientul.
Astfel, unii dintre ei suferă şi de accidente vasculare cerebrale, demenţă senilă, insuficienţă cardiacă, diabet etc. Cert este că aceştia sunt pacienţi cu care se colaborează foarte greu, pentru că nu se pot mişca singuri şi au nevoie de asistenţă 24 de ore din 24", ne-a declarat dr. Bogdan Caraban, medic specialist Chirurgie Plastică şi Arşi.
order generic lioresal - buy baclofen 10mg for sale piroxicam over the counter
buy voveran paypal - diclofenac over the counter nimodipine without prescription
buy generic mestinon over the counter - how to get imitrex without a prescription azathioprine brand
rumalaya cost - order elavil 10mg sale purchase amitriptyline without prescription
buy benemid no prescription - cheap probalan buy carbamazepine 200mg pill
buy generic besivance for sale - order carbocysteine online sildamax brand