03 Martie 2021
391 accesări
0 comentarii

Cancerul este, clar, o boală gravă, dar medicii susţin că şi fibroza pulmonară idiopatică este o afecţiune la fel de greu de suportat, iar cauzele ce duc la apariţia acesteia nu sunt nici la ora actuală cunoscute. Specialiştii spun că, la câţiva ani de la diagnostic, doar cancerul pancreatic şi cancerul pulmonar au o supravieţuire mai mică decât fibroza pulmonară idiopatică. Potrivit dr. Marius Geantă, fibroza pulmonară idiopatică este una dintre bolile care se pot auzi cu stetoscopul, dar sunetul este de-a dreptul înfiorător.

„Sunetul aduce cu cel dat de desprinderea bruscă a celor două suprafeţe ale unui velcro-arici. Dispneea, tusea seacă şi degetele hipocratice sunt semnele principale ale fibrozei pulmonare idiopatice. De multe ori, acest zgomot este confundat cu alte suferinţe pulmonare şi cardiace, care duc la o întârziere a diagnosticului de până la doi ani, timp în care, în medie, pacientul cu FPI ajunge la mai mulţi medici, fără a i se pune diagnosticul corect”, susţine dr. Geantă. De obicei, pacienţii acuză o lipsă de aer care apare la eforturi pe care anterior le făceau fără probleme şi care se accentuează progresiv de-a lungul mai multor luni de zile. Totodată, unii pacienţi se plâng şi de o tuse seacă persistentă, de febră sau dureri ale articulaţiilor. De precizat că această fibroză afectează doar plămânii, nu şi alte organe ale corpului.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU