BB-CENTER-1-liliana-tudose-bebe-602x400

BB-CENTER-1-liliana-tudose-bebe-602x400

liliana tudose bebe center

liliana tudose bebe center
15 Februarie 2013
1444 accesări
0 comentarii

Odată cu naşterea, creşterea micuţului, descoperim că avem alte emoţii, diferite trăiri anticipate sau unele care ne surprind
De ce educaţie prin iubire? Este un concept pe care BB Center Constanţa l-a îmbrăţişat încă de la începuturile existenţei sale. În urma discuţiilor cu părinţii am constatat că aceştia au nevoie de direcţii, de sprijin afectiv, dar şi de cât mai multe exemple pozitive. Fiecare generaţie îşi are răscrucea ei. Acum simţim că este răscrucea educaţiei pe care am primit-o de la părinţii noştri, una rigidă, axată pe reguli pe care nu le-am înţeles, în care au predominat convenienţele. De aceea, îşi doresc ca pe micuţii lor să îi educe relaxat, printr-un stil de educaţie în care să predomine încrederea în sine îmbinată cu iubire. Astfel, ei caută căi, metode, îşi doresc în jurul lor specialişti care să le aducă confirmări, pentru a atesta ceea ce simt. Părinţii de ieri, părinţii de astăzi Învăţăm să fim părinţi chiar înainte de naştere, comunicând cu bebeluşul din interiorul pântecului. Până acum sarcina a fost urmărită doar din punct de vedere medical, iar trăirile femeii care urmează să dea viaţă prindeau contur doar în momentul în care îşi vedea copilul. Dar acum, femeia se simte mamă numai când se gândeşte la micuţ şi când simte emoţiile sufletului ce trăieşte în interiorul său. Studiile în psihologie asociate cu studiile medicale au demonstrat că un copil considerat până nu demult doar un făt are o dezvoltare armonioasă din punct de vedere medical, dacă este însoţit de sentimentele de iubire ale mamei. Educaţia începe înainte de naştere? Da, dragi părinţi, educaţia prin iubire începe înainte de a avea micuţul real în braţe. Un tânăr va fi pregătit să fie părinte, dacă îşi va înţelege emoţiile, propria copilărie, respectiv îşi va crea o legătură armonioasă cu sine şi cu ei din jurul său. Acesta este doar începutul unei educaţii prin iubire Odată cu naşterea, creşterea micuţului, descoperim că avem alte emoţii, diferite trăiri anticipate sau unele care ne surprind. Descoperim că partenerul poate fi diferit în rolul de tată, iar cuplul poate avea o altă direcţie, una simplă, minunată sau alta uşor anevoioasă. Cu toţii ne dorim să fim „PĂRINŢI MAI BUNI” sau măcar LA FEL DE BUNI pe cât au fost părinţii noştri. Tranziţia şi continua mişcare şi transformare a vieţii de părinte, ne generează nevoia de sprijin, de înţelegere la nivel conştient şi subconştient a ceea ce simţim noi şi copiii noştri, dar în principal, ne dorim să aflăm căile educaţiei prin iubire pentru micuţii sau mai marii noştri copii. În cadrul centrului nostru, am organizat cursuri adresate gravidelor, părinţilor, copiilor prin care ne dorim cu ajutorul psihologilor, să conştientizăm că fiecare părinte, prin iubirea ce care i-o poartă copilului său, poate fi UN PĂRINTE MAI BUN. Irina Petrea a pornit în toată ţara campania de sprijin a părinţilor. Avem scopuri comune, iar prin ceea ce a transmis Irina, Supernanny, în emisiuni dar în principal în cărţile destinate educaţiei copilului, a reuşit să ofere încredere şi o traiectorie multor părinţi dintr-o generaţie uşor debusolată. Vă invităm să fiţi alături de noi pentru a învăţa împreună din sfaturile pe care ni le oferă specialistul Irina Petrea. Dacă vrei să ştii cum poţi să fii un părinte mai bun, vino sâmbătă, 16 februarie, la hotel Flora la seminarul ţinut de Supernanny Irina Petrea. Seminarul se desfăşoară între orele 10,00 – 15,00, iar participarea este pe bază de invitaţie, care se va elibera la sediul Bebe Center Constanţa, strada Negru Vodă, nr. 5, etajul 1; costul unei invitaţii este de 50 lei/persoană. Mai multe detalii, la număr de telefon 0746.587.456. Liliana Tudose, educator prenatal în cadrul BB Center şi consilier prenatal în Spitalul Privat Isis.

Taguri articol: important pediatrie psihologie sanatatea copiilor

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Liliana TUDOSE