Forma normală a craniului uman este una ovoidală, porțiunea superioară în care se află creierul fiind compusă din șapte oase unite între ele prin intermediul suturilor. Cutia craniană găzduiește creierul, care cunoaște un ritm accelerat de dezvoltare în primul an de viață, de unde rezultă importanța depistării precoce a anomaliilor formei craniului la copii, în special a craniostenozelor (închiderea prematură a uneia sau a mai multor suturi dintre oasele care alcătuiesc cutia craniană). Potrivit specialiștilor, închiderea prematură a acestor suturi crește presiunea asupra creierului, acesta nu mai are spațiu să crească, ceea ce duce la tulburări ale dezvoltării psiho-motorii.
Diagnosticul tuturor deformărilor craniului la copil este, în primul rând, clinic, medicul de familie, pediatrul, neonatologolul fiind cei care observă forma capului bebelușului anormală, palpează suturile sub forma unei creste, măsoară perimetrul cranian și recomandă investigații imagistice: cefalometrie, radiografie, CT, IRM. Mai departe, tratamentul este stabilit de către neurochirurg și vizează, în primul rând, crearea spațiului necesar pentru o dezvoltare normală a creierului, prin degajarea suturilor, ulterior, corectarea malformațiilor asociate, acolo unde este cazul.