Puțină lume știe că flutterul atrial este un tip de aritmie, adică o tulburare de ritm cardiac. Acesta implică producerea unor descărcări electrice anormale și rapide la nivelul atriilor. Mai departe, descărcările electrice fac ca atriile să se contracte mai repede decât este firesc. Astfel, doar o parte din impulsurile electrice ajung la ventricule, care se contractă

într-un mod neregulat, rapid și mai puțin eficient decât de obicei.

Altfel spus, acest flutter atrial este asemănător fibrilației atriale, dar provoacă un ritmul cardiac ceva mai organizat. Persoanele cu riscul cel mai mare să dezvolte un flutter atrial sunt cele trecute de 60 de ani. În condiții normale, cavitățile cardiace (atriile și ventriculele) se contractă în mod ritmic și sincronizat sub acțiunea unor impulsuri electrice. Aceste impulsuri își au originea în atrii și circulă apoi spre ventricule, ceea ce determină bătăile inimii. De regulă, ritmul cardiac normal este între 50 și 100 de bătăi pe minut, dar acest mecanism se modifică în cazul aritmiilor, iar inima nu se mai contractă regulat. Dacă ritmul cardiac depășește o sută de bătăi pe minut, se poate spune că pacientul are tahicardie. De cele mai multe ori, activitatea atriilor rămâne coordonată în cazul flutterului atrial. Problema este că acestea au peste 250 de contracții pe minut, drept pentru care impulsurile nu pot ajunge așa cum trebuie la ventricule. De fapt, doar unul din două impulsuri ajunge la ventricule. Ca urmare, ritmul cardiac rezultat va fi de aproximativ 150 de bătăi pe minut.