Fontanela sau „moalele capului”, cum i se mai spune este prezentă la naştere, la toţi nou-născuţii, are formă rombică şi măsoară aproximativ 4/4 cm. Aceasta se închide, de obicei, până la vârsta de un an şi jumătate, dar există şi excepţii. Dacă aceasta nu se închide până atunci, poate fi vorba despre o hidrocefalie, dată de diferite malformaţii ale sistemului nervos central, caz în care copilul are nevoie urgentă de un consult neurologic şi investigaţii imagistice.
Totodată, închiderea întârziată a fontanelei poate apărea în cadrul rahitismului, o boală comună la sugari. „Astfel, copilul poate avea şi o frunte înaltă, olimpiană, un alt semn de rahitism, bose frontale sau parietale sau capul turtit pe spate ori modificări la nivelul toracelui, care poate fi evazat la baze sau la nivelul membrelor superioare şi inferioare”, ne-a declarat dr. Adriana Bălaşa, medic pediatru.
De asemenea, rahitismul poate fi observat prin analizarea articulaţiilor şi încheieturii mâinilor şi a gleznelor. Practic, se lărgesc articulaţiile la acest nivel, iar în cazul picioarelor, acestea pot fi curbate sau genunchii pot avea un aspect în X. Pentru a înţelege mai bine, fontanela reprezintă o sutură craniană deschisă, neosificată, acoperită doar cu un strat de piele (a scalpului). Practic, acesta este spaţiul care se formează la întâlnirea oaselor calotei craniene şi care, la momentul naşterii nu au cum să fie complet sudate. Acestea permit, însă, dezvoltarea ulterioară a creierului.
De reţinut că mai mult de 50% din creşterea totală a capului copilului se întâmplă în primul an de viaţă. Ca urmare, dacă oasele s-ar suda mai repede decât trebuie, atunci nu ar mai permite creşterea şi dezvoltarea normală a creierului. Trebuie precizat, totuşi, că bebeluşii au mai multe „părţi moi” sau fontanele prezente la naştere, dar unele sunt atât de mici încât nu se pot simţi, iar altele se osifică foarte repede.
Bebeluşii au două fontanele mai importante
Astfel, din cele şase fontanele existente, doar două sunt mai importante: fontanela posterioară (cea mai mică), situată pe partea din spate a capului, la întâlnirea osului occipital cu cele două oase parietale, dar care se închide în primele luni de viaţă sau este închisă deja. Fontanela anterioară sau aşa-zisul moale al capului se întâlneşte la unirea osului frontal cu cele două oase parietale. Practic, fontanela anterioară durează mult mai mult până se închide. Desigur, închiderea moalelui capului diferă de la un copil la altul. Mai mult decât atât, dacă fontanela este adâncită, acest lucru nu înseamnă doar că închiderea craniană nu este completă, ci că bebeluşul se află într-un stadiu avansat de deshidratare şi se impune consultarea unui medic.
Închiderea precoce a fontanelei, a precizat dr. Bălaşa, trebuie să aducă părinţii sugarilor la medic, pentru că uneori aceasta se poate însoţi de suprapunerea oaselor craniene şi atunci copilul trebuie îndrumat neapărat către neurochirurg pentru a se aprecia oportunitatea unei intervenţii chirurgicale.Totuşi, astfel de cazuri sunt destul de rare.
„Există copii la care fontanela se închide chiar la 10-11 luni, fără suprapunerea oaselor craniene şi nici un fel de alte probleme. Oricum, indiferent de situaţie, celor mici trebuie să li se administreze în continuare, vitamina D, pentru profilaxie. Trebuie să amintesc aici o greşeală frecventă. Sunt copilaşi cărora li se recomandă să ia doar o picătură de vitamina D, în loc de două sau deloc, pentru că unii părinţi au impresia că nu se mai dezvoltă creierul. Chiar dacă fontanela se închide mai devreme, craniul creşte aşa cum trebuie”, a explicat specialistul.