Fractura mandibulară reprezintă o întrerupere accidentală a continuității osului sub acțiunea unor forțe cu energie cinetică crescută. În urma producerii fracturii mandibulare rezultă două sau mai multe fragmente osoase, separate de focarul de fractură și liniile sale.
În prezent, există numeroase clasificări pentru fractura de mandibulă, concepute pentru a oferi cât mai multe informații clinice pentru a stabili planul de tratament corespunzător fiecărui caz în parte.
Specialiștii afirmă că, în general, adulții cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani, dar și copiii sunt cei care suferă cel mai frecvent fracturi mandibulare. Potrivit dr. Lilia Burlacu, simptomatologia este diferită de la un tip de fractură mandibulară la altul.
„De obicei, bolnavul prezintă edem în jurul zonei de fractură, dureri amplificate la deschiderea cavității bucale, tulburări de ocluzie dentară. În astfel de situații, alimentația este foarte dureroasă sau imposibilă. Uneori, bolnavii acuză tulburări de sensibilitate în zona buzei inferioare, consecutiv lezării nervului alveolar inferior. Fața este deformată, iar țesuturile moi și mucoasa orală prezintă frecvent plăgi, hematoame, echimoze”, a precizat medicul.
În scopul diagnosticării fracturii mandibulare se folosesc diverse manevre, examenul radiologic și cel clinic. De asemenea, trebuie să se cunoască circumstanțele producerii accidentului, pentru a evalua posibilitățile existenței unor leziuni încă asimptomatice (fracturi de bază de craniu sau alte traumatisme).
Dacă bolnavul are suficienți dinți, iar reducerea manuală (când este cazul) este facilă, se optează pentru imobilizarea ortopedică cu ajutorul atelelor. Acestea se aplică pe ambele arcade dentare, urmând să fie fixate între ele inițial elastic (timp de 1-2 zile), apoi rigid (pentru 4-6 săptămâni). În alte cazuri, imobilizarea se face doar elastic, pentru a nu permite anchilozarea articulației temporo-mandibulare și se îndepărtează după două săptămâni. Pacientul trebuie să se prezinte o dată pe săptămână pentru verificarea eventualelor defecțiuni ale aparatului, dar și pentru monitorizarea complicațiilor ce pot surveni după fractura mandibulară.
Când metoda ortopedică nu poate fi folosită din cauza imposibilității aplicării atelelor sau gravității fracturii, se alege osteosinteza chirurgicală a fragmentelor. Procedeul constă în asamblarea fragmentelor și fixarea cu ajutorul de sârme sau plăcuțe cu șuruburi speciale. Complicațiile posibile în fractura mandibulară sunt: hemoragii prin implicarea vaselor de sânge; hematoame la nivel tegumentar sau de planșeu, mucoasă labială; tulburări de sensibilitate în teritoriul de inervație al nervului alveolar inferior. Complicațiile tardive implică artroze ale articulației temporo-mandibulare, infecții post-traumatice, abcese sau flegmoane, pseudartroza - formarea de articulații false între fragmentele osoase fracturate, tulburări de creștere osoasă.