Cancerul este o boală pe care nimeni nu şi-o doreşte şi care nu ţine niciodată cont de etnie, vârstă ori statut social. Mai grav, această cruntă maladie are un impact ce poate fi unul devastator pentru orice pacient, în momentul în care află diagnosticul. Din această cauză, de foarte multe ori se declanşează comportamente reactive cu conţinut negativ şi apar disfuncţionalităţi în toate sarcinile vieţii persoanei afectate: familie, profesie, social, spiritual.
„Cancerul de sân este un diagnostic invalidant din punct de vedere psihologic şi fizic pentru orice femeie, indiferent de momentul vieţii în care se află aceasta. Să facem un exerciţiu de imaginaţie privind cum o femeie primeşte «verdictul cancer». Aceasta păşeşte împietrită într-un carusel al emoţiilor, retrăgându-se de pe scena vieţii de până atunci, distorsionând dinamica relaţiilor sociale, familiale, de cuplu, abandonându-şi serviciul, schimbându-şi preocupările şi priorităţile, izolându-se. Uneori, ea poate chiar refuză să îşi accepte diagnosticul în încercarea de a- şi proteja familia, de a căuta noi repere şi puncte de sprijin, restructurându-se astfel pentru o altă viaţă. Aici intervine rolul psihoterapiei, o metodă plauzibilă de conştientizare de către pacientă a situaţiei, de exteriorizare a trăirilor negative asociate suferinţei, amplificată întotdeauna de intervenţiile chirurgicale. Doar astfel se poate evita fuga, negarea, perspectivele sumbre şi, în consecinţă, apariţia simptomatologiei afective reactive (depresia, anxietatea, insomnia, atacul de panică)”, a declarat dr. Cristina Cazan, medic specialist în psihiatrie şi psihoterapeut.
Ea a precizat că psihoterapia ajută foarte mult pacienta cu cancer de sân să aducă într-un plan conştient resursele şi motivaţiile individuale („pentru ce lupt?”), metodele reale, proprii de luptă. Astfel, acceptarea noii situaţii reprezintă pasul cel mai important în această strategie orientată împotriva maladiei.
„Pacienta trebuie să evalueze şi să aprecieze corect cu ajutorul terapeutului complexitatea noii situaţii, pentru a-şi activa resursele, proporţional cu drama prin care trece, să nu abandoneze lupta, să dea conotaţii optimiste perspectivelor dincolo de ceea ce prezentul pare a fi.
Gândirea pozitivă, setarea pe obiective optimiste, ar putea explica de ce unii bolnavi de cancer îşi recapătă sănătatea, în timp ce alţii se sting neaşteptat în contextul unor prognosticuri comparabile. Ar trebui să acordăm psihoterapiei locul pe care îl merită, atât înaintea, cât şi după finalizarea intervenţiei chirurgicale, chiar dacă aceasta este un succes”, a adăugat specialistul.
