„Am un băiat în vârstă de nouă ani şi trei luni care are în zona gâtului un fel de chist cât bobul de mazăre, chiar mai mic, mi-am dat seama de asta doar la pipăit. Aş vrea să ştiu dacă e grav sau o să treacă de la sine? Vă mulţumesc” (A. Ivan). Stimată doamnă Ivan, semnalarea unei formaţiuni de genul celei indicate de dumneavoastră impune, potrivit dr. Chiraţa Blacioti, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, un consult clinic la un specialist pediatru, în măsură să evalueze situaţia. Având în vedere informaţiile sumare oferite de dumneavoastră, dar şi multi-tudinea de cauze posibile, acest examen clinic este absolut nece-sar. Abia în funcţie de rezultatele examenului local, dar şi de simp-tomele pe care copilul le are, se va putea stabili un diagnos- tic de certitudine. Pentru informare, medicul ne-a explicat că, la copii, o asemenea formaţiune din zona gâtului este, în majoritatea cazurilor, un ganglion limfatic hipertrofiat, un chist etc. Afecţiunile ganglionilor limfatici (adenopatiile cervicale) sunt, în general, rezultatul unor infecţii (amigdalite, abcese dentare, faringite) sau pot să apară în cazul unor infecţii ca mononucleoza infecţioasă, herpes, tuberculoză, dar şi în cazul unor boli autoimune, limfoane etc. Cu toate că aceste chisturi pot fi bine tolerate ani de-a rândul, cu timpul există riscul producerii unor infecţii. De aceea, pentru stabilirea diagnosticului, este nevoie de prezentarea la medicul specialist pediatru.