Potrivit noului contract-cadru, acestea vor beneficia de investigaţii fără coplată, în ambulatoriul de specialitate, la recomandarea mediculuide familie sau a medicului specialist. Situaţia ar fi cum nu se poate mai bună pentru viitoarele mămici dacă în spitale şi ambulatorii n-ar exista liste de aşteptare de luni de zile, iar gravidele n-ar fi nevoite să aleagă, forţate de împrejurări, să îşi monitorizeze sarcina în privat, ceea ce implică costuri uriaşe.
Venirea pe lume a unui copil este, desigur, o bucurie imensă pentru viitorii părinţi, dar şi o responsabilitate uriaşă, care implică inclusiv o monitorizare medicală adecvată. Acest lucru este esenţial pentru cele care vor să se asigure că vor aduce pe lume un copil perfect sănătos şi că gravida va avea o naştere fără complicaţii.
Pentru acestea, statul asigură o serie de investigaţii şi analize de laborator sau imagistică extrem de utile în depistarea anomaliilor materno-fetale, spre exemplu, sau a diferitelor afecţiuni grave, cum ar fi cele cardiace, neurologice sau renale. Astfel, o gravidă poate cere medicului de familie sau celui specialist sub a cărui monitorizare este, să îi acorde bilete de trimitere pentru aceste investigaţii.
Toate bune şi frumoase, însă statul nu ţine cont de un lucru esenţial: pentru a depista în timp util oricare dintre diagnosticele care ar periclita o sarcină, o gravidă nu poate şi nu trebuie să aştepte luni de zile pe listele de aşteptare ale unităţilor sanitare de stat pentru a beneficia de analize!
Concret, în ceea ce priveşte acordarea de consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lehuziei, noua lege prevede luarea în evidenţă în primul trimestru, supravegherea, lunar, din luna a 3-a până în luna a 7-a, supravegherea, de două ori pe lună, din luna a 7-a până în luna a 9-a inclusiv, urmărirea lehuzei la externarea din maternitate - la domiciliu şi urmărirea lehuzei la 4 săptămâni de la naştere.
Pe parcursul sarcinii, monitorizarea constă atât în efectuarea ecografiilor, cât şi a testelor pentru diagnosticarea infecţiilor urinare, pentru depistarea diabetului gestaţional şi a anomaliilor cardiace, utilizând dispozitivul Doppler.
Frecvent recomandată între săptămânile 16-20 de sarcină, ecografia de trimestru 2 va evalua creşterea şi dezvoltarea copilului şi va verifica data probabilă a naşterii. De asemenea, poate fi o oportunitate ca mama să afle sexul copilului. Urmează ca în săptămânile următoare de sarcină gravida să fie supusă şi unor teste de diagnostic precum amniocenteza, dacă ridică suspiciunea de anomalie cromo-zomială.
Preţurile serviciilor private
Gravidele care ajung la medicul ginecolog în privat trebuie să scoată din buzunar şi câteva mii de lei din primul şi până în ultimul trimestru de sarcină, având în vedere că preţurile pe investigaţii sunt următoarele: ecografie ded confirmare a sarcinii între 200 şi 230 lei, screeningul pentru diabet gestaţional cost 35 lei, sumarul de urină 24 lei, hemoleucograma completă între 25 şi 70 lei, determinarea RH-ului 12 lei, ecografie control sarcină trimestru I - 220 lei, ecografie de sarcină trimestrul II - 150 lei, ecografie depistare malformaţii fetale - 230 lei, eco morfologie fetală de trimestru II - 400 lei, ecografie morfologie fetală trimestrul III - 3D/4D - 600 lei, amniocenteza - 800 lei.
În cadrul supravegherii gravidei, se face şi promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minimum
12 luni, testare pentru HIV, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, precum şi consiliere pre şi post-testare HIV a femeii gravide.