09 Martie 2024
41 accesări
0 comentarii

Greața dimineața este o problemă medicală comună, caracterizată prin senzația de greață sau disconfort la nivelul stomacului, care apare în principal în prima parte a zilei, imediat după trezire. De cele mai multe ori, starea este mai frecventă în rândul femeilor tinere, fiind o consecință a modificărilor hormonale apărute în timpul sarcinii. Totuși, ea mai poate apărea din cauza unei indigestii (persoanele diagnosticate cu reflux gastroesofagian sau boală ulcerativă peptică pot avea greață dimineața ca urmare a acumulării de acid gastric în stomac în timpul nopții). De asemenea, anxietatea sau stresul, consumul de alcool sau tutun pot fi alte posibile cauze.

În același timp, greața dimineața constituie unul dintre efectele adverse secundare comune, apărute în urma administrării anumitor medicamente, precum medicamentele antidepresive sau antipsihotice. Medicii consideră că unele cazuri de greață dimineața pot fi rezolvate prin modificări ale stilului de viață sau ale obiceiurilor alimentare, în timp ce altele pot necesita intervenții medicale. Câteva opțiuni de tratament pentru greața dimineața: evitarea alimentelor grase și picante, reducerea consumului de alcool sau tutun și menținerea unei diete sănătoase și echilibrate. Ca remedii naturale se poate opta pentru ceaiul de ghimbir, uleiurile esențiale și acupunctură. În majoritatea cazurilor, greața dimineața nu duce la complicații grave. Înainte de toate, însă, trebuie să știți că, în cazurile în care simptomele sunt severe sau persistente, pot apărea unele complicații, cum ar fi: deshidratarea, malnutriția sau agravarea afecțiunilor medicale.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU