Mămicile pot relaţiona în cadrul unui program de voluntariat „Suport pentru alăptare”, pentru a înlătura toate dubiile legate de acest aspect. Grupurile de suport sunt benefice pentru proaspetele mămici, pentru că pot învăţa din experienţa celorlalte mămici, fără a repeta anumite greşeli. Grupul de suport virtual „Vorbeşte cu o mămică şi te va ajuta” face parte dintr-un proiect care are ca scop oferirea de sprijin mamelor care au nevoie de el şi de a susţine mămicile aflate în criză.
„De-a lungul vremii, am realizat că, pentru a avea o experienţă bună în alăptare, o mămică are nevoie de un mediu pozitiv. Uneori, informaţia pe care o are, într-un anume moment din viaţă, nu este cea valabilă. Nici măcar mediul nu este prielnic - familia îi trimite mesaje contradictorii, uneori nici măcar cadrele medicale în care se încredea până atunci nu îi oferă sprijin în alăptare şi nu descoperă adevărata problemă. În aceste momente, mămica trece prin situaţii emoţionale critice, care o pot debusola”, explică Liliana Tudose, consilier în alăptare.