Specialiştii sunt de părere că hidratarea prin consumul de lichide nu este suficientă pentru organism. Chiar dacă avem grijă să consumăm cantitatea potrivită de lichide, zilnic, unii medici afirmă că apa doar trece prin organism şi este rapid eliminată, iar o parte din toxine rămân în corp. Pentru o hidratare mai bună, specialiştii ne sfătuiesc să consumăm cât mai multe fructe şi legume zemoase, precum: roşii, pepene roşu, pere, citrice, ardei, castraveţi, piersici etc, deoarece, pe lângă faptul că sunt bogate în apă, conţin şi foarte multe substanţe minerale şi vitamine.
„Anumite fructe şi legume conţin apă în proporţie de aproximativ 90% şi sunt o sursă nemaipomenită de hidratare. Deşi apa este extrem de importantă şi trebuie consumată în cantităţi mari, este foarte important ca în sezonul cald, să se modifice puţin regimul alimentar, să se diminueze consumul de alimente de origine animală şi să se pună mai mult accentul pe consumul de fructe şi legume. Trebuie precizat că este bine ca apa să se consume puţin câte puţin. Dacă bem cantităţi mari dintr-o dată, nu mai are acelaşi efect de detoxifiere şi de hidratare a organismului”, a declarat dr. Victoria Sava, medic de familie.