Aproximativ 200.000 de români sunt, în prezent, diagnosticați cu epilepsie. În realitate, atrag atenția specialiștii, numărul real al bolnavilor este mult mai mare, dar nu este cunoscut din cauza ratei scăzute de diagnosticare. „În șapte din zece cazuri, persoanele care au epilepsie ar putea trăi fără să aibă episoade de convulsii, dacă boala ar fi diagnosticată și tratată corespunzător”, a arătat prof. dr. Dana Craiu, președintele Societății Române de Luptă împotriva Epilepsiei. „Epilepsia este un grup de boli, care trebuie cunoscute toate, pentru a putea spune că ești un specialist în epilepsie. În România, sunt foarte puțini care știu epilepsie. Deciziile trebuie luate de neurolog”, a mai arătat dr. Craiu.
În prezent, programul național de tratament al epilepsiei „suferă niște hopuri”, au arătat specialiștii, fiind afectată atât sănătatea bolnavilor, cât și calitatea vieții lor. De aceea, specialiștii susțin necesitatea realizării unor programe prin care să se facă educație privind epilepsia și acordarea primului ajutor în cadrul grădinițelor, școlilor și a populației largi.