18 Aprilie 2022
349 accesări
0 comentarii

În întreaga lume, glaucomul este principala cauză de orbire ireversibilă. Anual, mii de oameni îşi pierd vederea la ambii ochi, din cauza acestei boli. Din păcate, multe persoane nici nu ştiu că au o astfel de afecţiune şi astfel nu primesc tratament adecvat. Medicii specialişti ne recomandă ca, după 40 de ani, să facem consultaţii periodice pentru a depista glaucomul şi a opri avansarea bolii.

Cunoscut popular sub numele de „hoţul de vedere”, glaucomul apare din cauza presiunii intraoculare care poate distruge vederea fără a provoca simptome evidente. „Afecţiune oculară destul de frecvent întâlnită, glaucomul este caracterizat de o creştere a presiunii intraoculare şi presupune atrofierea nervului optic şi îngustarea câmpului vizual. Dacă nu este tratată, boala duce la orbire”, explică medicul oftalmolog dr. Eliza Avram.

Potrivit acesteia, glaucomul este de mai multe feluri. „Cel cu unghi deschis, este cel mai frecvent şi afectează ambii ochi, iar cel cu unghi închis afectează, în general, un singur ochi, dar necesită tratament de urgenţă şi secundar, când apare în contextul unor alte afecţiuni”, mai spune medicul oftalmolog dr. Eliza Avram.

Pentru a înţelege de ce apare această afecţiune, trebuie cunoscuţi în primul rând factorii de risc. „Principalul factor declanşator este presiunea intraoculară crescută, care, însă, poate fi tratată. De aceea, este important ca după vârsta de 40 - 45 de ani, fiecare să se prezinte periodic la specialist pentru o consultaţie oftalmologică completă. De altfel, un alt factor este vârsta; riscul de apariţie al glaucomului creşte după 40 de ani, iar persoanele de peste 70 de ani au un risc de până la şapte ori mai mare decât cei de 40 de ani de a dezvolta boala”, completează oftalmologul. Conform acestuia, consultarea periodică a medicului, pentru a depista din vreme boala, se impune mai ales dacă mai sunt cazuri de glaucom în familie, un alt factor de risc fiind ereditatea.

Simptome banale

„În cazul glaucomului cu unghi deschis singurul simptom care apare, iniţial, este scăderea acuităţii vizuale. Iar acest semn este observat când deja boala este avansată, căci în general ochiul afectat mai puţin compensează pentru celălalt. În schimb, glaucomul cu unghi închis fie nu are simptome, fie sunt minore sau pentru o perioadă scurtă de timp (apar seara, dispar până dimineaţă): vedere înceţoşată care apare brusc, durere severă la nivelul globului ocular, eritem al ochiului. Un subtip al glaucomului cu închis închis este caracterizat de dureri severe şi presupune intervenţie chirurgicală de urgenţă”, adaugă dr. Eliza Avram.

Odată apărut, glaucomul nu poate fi vindecat. Dar este nevoie de tratament, pentru a ţine sub control presiunea intraoculară şi pentru a preveni lezarea în continuare a nervului optic.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Andreea PERHAIŢĂ