28 Iunie 2017
2788 accesări
52 comentarii

Comparativ cu alte probleme de sănătate, mult mai serioase şi grave, precum cancerul, bolile metabolice, cardiovasculare sau depresia, disfuncţiile sexuale par să fie o banalitate. Cu toate acestea, medicii ne avertizează că ele sunt tratate cu prea mare uşurinţă, deoarece, acestea ar putea fi doar un simptom al unor afecţiuni mult mai grave, care, pe viitor, se pot agrava.

În primul rând, potrivit medicilor psihologi, disfuncţiile sexuale afectează starea emoţională şi psihologică a individului, dar, în acelaşi timp, acestea pot fi de cauză psihologică, de aceea nu trebuie lăsate la voia întâmplării, iar persoanele care au astfel de probelme de sănătate, trebuie să meargă la medic, urgent.

„Nu ne gândim cât de adânc este afectată sexualitatea, nu sexul. Iar suferindul nu este doar pacientul, ci relaţia acestuia, în sine”, apreciază psihologul Adrian Calomfirescu. Potrivit acestuia, complexitatea problemei poate provoca neplăceri mai mari decât vrem să recunoaştem, deoarece sexualitatea, cu laturile ei biologice, psihologice şi sociale, este cea care dictează funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea. „Dacă adăugăm în ecuaţie mai multe variabile, precum probleme de sănătate, infertilitate, probleme de cuplu etc., totul se complică şi mai mult”, a conchis psihologul.

Disfuncţii endocrine ori cardiovasculare

La rândul său, doctorul Radu Mihalca, medic primar endocrinolog cu competenţă în andrologie şi sexologie, avertizează asupra faptului că disfuncţiile sexuale sunt considerate ca posibili prevestitori ai unor probleme medicale mai grave, metabolice sau cardiovasculare, din prezentul pacientului.

„Din păcate, timpul trecut până la consultul de specialitate, moment în care s-au epuizat celelalte opţiuni la îndemână, nu face decât să complice o ecuaţie deja dificilă. Abordarea multidisciplinară este temelia protocolului european pentru evaluarea disfuncţiilor sexuale şi doar în uma unui consult amănunţit (urologic, ginecologic, endocrinologic, psihologic etc.) putem vorbi de o clarificare a problemei”, a subliniat medicul specialist.

Atât la femei, cât şi la bărbaţi, disfuncţiile sexuale au cauze de natură fizică sau psihologică. Există multe afecţiuni, fizice sau nu, ce pot cauza disfuncţii sexuale. Dintre acestea amintim:bolile cronice, cum ar fi insuficienţa hepatică sau renală; afecţiunile cardiace sau vasculare; dezechilibrele hormonale; bolile neurologice; diabetul; consumul de droguri sau de alcool; consumul unor medicamente (ex: medicamente antidepresive).

Cauzele psihologice ale disfuncţiilor sexuale includ: stresul profesional; depresia; problemele de cuplu; anxietatea; traume sexuale; sentimente de vinovăţie etc.

Pacienţii evită doctorul, de jenă

Pacienţii cu disfuncţii sexuale mai bine rămân bolnavi decât să meargă la doctor. Ruşinea este mai mare decât dorinţa de vindecare. O altă problemă, ce împiedică vindecarea acestor persoane, este lipsa detaliilor despre acest subiect, fiind considerat unul tabu, pacienţii neştiind la ce specialist să meargă.

De cele mai multe ori, în cazul femeilor, este abordat ginecologul, însă aceştia nu sunt suficient de pregătiţi în acest domeniu şi nu de puţine ori, pacientele pleacă nemulţumite din cabinetele lor. Mai mult, acestea ar putea căpăta o experienţă neplăcută, fapt ce duce la inhibarea lor şi la evitarea abordării acestei probleme pe viitor.

În cazul bărbaţilor, situaţia este oarecum mai uşoară, specialistul abordat în astfel de probleme fiind urologul, care, de multe ori, acesta este şi sexolog.

„În anul 2017, discuţia despre sex, fie la televizor, fie într-o gazetă colorată, este frecvent superficială şi suculentă. Mult mai rar şi mai greoi se ajunge în cabinetul specialistului, doctor sau psiholog. Putem da vina pe lipsa de timp sau pe jena pacientului, care nu îşi găseşte cuvintele pentru a deschide subiectul, sau pe atitudinea celor care tratează subiectul cu dezinteres”, a declarat doctorul Cătălin Belinski, medic primar urolog cu competenţă în sexologie.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

15 comentarii

31 martie
Ibhtqw
Xfdywe dacfxl

brand cytotec - cost xenical 60mg order diltiazem 180mg generic

29 martie
Hnbvqh
Zlbfur jhghok

desloratadine medication - desloratadine for sale online order dapoxetine 90mg for sale

27 martie
Nswtms
Ureyrv mxpeeu

buy generic depo-medrol over the counter - lyrica 150mg usa order aristocort 4mg pills

21 martie
Pynzlk
Alnzwj hfvwws

omeprazole 20mg uk - buy lopressor pills tenormin brand

16 martie
Kcxsoh
Djfmwu gylnmd

order cenforce 50mg pills - buy generic glycomet 1000mg order generic glycomet 1000mg

14 martie
Tmsydg
Bjeppl mrcqye

oral atorvastatin 80mg - cost norvasc 5mg lisinopril where to buy

7 martie
Nkrwwu
Iezpax yeyips

viagra 50mg generic - buy generic sildenafil generic tadalafil 20mg

6 martie
Ixolwu
Vwfavj mgdqbl

genuine cialis - buy cialis 5mg order viagra generic

28 februarie
Yjxwdh
Lmyask evsnrb

buy zanaflex generic - order tizanidine pills order microzide 25 mg sale

25 februarie
Fhnabw
Iqnfgf tmltma

semaglutide 14mg us - rybelsus 14 mg pills cyproheptadine sale

12