retete16

retete16
03 Iulie 2012
563 accesări
0 comentarii
Medicii au început de ieri să elibereze reţete în format electronic. Odată cu implementarea acestui sistem, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate speră ca fondurile alocate sănătăţii să fie gestionate mai uşor. Reprezentanţii CNAS au estimat că cel puţin 10 la sută dintre reţetele acordate luna aceasta vor fi prescrise în noul sistem, urmând ca în două – trei luni să se ajungă la 40 -50 de procente. Pe de altă parte, reamintim că membrii Colegiului Medicilor din România nu susţin introducerea obligatorie a reţetei electronice. Aceştia sunt de părere că noua formulă va bulversa sistemul de sănătate. „Sunt mulţi medici care ori nu au dotarea tehnică, ori nu au instruirea făcută şi nu au posibilitatea de a pune în practică prescripţia electronică. Pe de altă parte, pacienţii vor alerga de la o farmacie la alta pentru a obţine medicamentele care au fost prescrise de medic”, a afirmat, ieri, dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI