Diabetul, indiferent că este vorba de cel insulino-dependent sau de cel rezistent la insulină, este o boală grea şi pune o răspundere mare atât pe umerii bolnavului, cât şi ai membrilor familiei. Cu diabet se poate trăi toată viaţa, dar condiţia este să fie respectat tratamentul şi să nu se facă excese. Bolnavii de diabet sunt depistaţi, în general, în copilărie sau în adolescenţă, iar momentul aflării diagnosticului este perceput, de întreaga familie, ca o dramă teribilă. În ciuda afecţiunii ce poate aduce greutăţi, cei afectaţi pot face performanţă la şcoală, pot urma o facultate, pot întemeia o familie, pot avea copii sănătoşi. Pot avea o viaţă plină de bucurii şi realizări. Acest aspect vrea să-l evidenţieze Rodica Simionescu, vicepreşedinte al Asociaţiei „Sweet Land” Constanţa, în cartea sa, „Surâsul dulce al Mariei - diabetul între povară şi victorie”, lansată în această toamnă la Congresul Federaţiei Române de Diabet şi Boli de Nutriţie. Cartea interviu prezintă experienţele Mariei Mesaroş, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România; confesiunile tulburătoare descriu experienţa prime injecţii cu insulină, cu seringa grea, dar şi durerile provocate de fiecare înţepătură ce a urmat. Femeia mai povesteşte despre prejudiciile societăţii, dar şi despre cum a răzbit şi cum îi ajută, zi de zi, şi pe alţii. „Nu există«nu pot» şi «nu reuşesc». Există «vreau» şi «trebuie»”, spune Maria Mesaroş.