Frunza de brusture este considerată ca având beneficii pentru durerile de articulații, îmbătrânirea pielii, acnee și chiar dureri de stomac. De exemplu, fibrele din rădăcina de brusture au capacitatea de a încorpora compuși toxici, inclusiv cei absorbiți pe cale orală, ușurând eliminarea acestora. Alte studii au indicat că rădăcina de brusture poate reduce formarea acidului litocolic, care este hepatotoxic și are chiar potențial carcinogen. Analizele au arătat că ea conține și mai multe tipuri de antioxidanți puternici, care protejează celulele organismului de acțiunea radicalilor liberi. Totuşi, ea poate provoca reacții alergice și poate interfera cu anumite medicamente, cum ar fi cele pentru diabet.
De asemenea, au existat cazuri în care brusturele a produs dermatită de contact și alte tipuri de răspunsuri inflamatorii. Specialiştii spun că florile și puful de brusture produc, uneori, iritații ale pielii, probleme respiratorii și chiar conjunctivită. În prezent, nu există studii privind posibilele contraindicații ale brusturelui în cazul gravidelor și al femeilor care alăptează. Acesta ar putea crește, însă, riscul de sângerare în timpul operațiilor, astfel că se recomandă să nu fie consumat cu mai puțin de două săptămâni înaintea unei intervenții chirurgicale. În plus, persoanelor predispuse la balonare li se recomandă să evite consumul de rădăcină de brusture, din cauza conținutului ridicat de insulină.