Fie că este vorba despre cancerul esofagian, despre care studiile au demonstrat că are o mortalitate de patru ori mai mare decât a cancerelor rectale, de cel gastric, care reprezintă a doua cauză de deces generată de cancer din lume, de neoplaziile intestinului subţire ori de cele de la nivelul colo-rectal, rectal, anal, investigaţiile realizate din timp şi corect ne pot salva viaţa. În egală măsură, tumorile hepatice, ale veziculei biliare sau ale căilor biliare pot fi depistate prin realizarea de analize şi investigaţii şi se poate interveni încă din fazele incipiente.
Endoscopia digestivă este cea mai bună metodă de a examina esofagul, stomacul şi duodenul, permiţând depistarea unor leziuni ale organelor, în unele cazuri cu mult înainte ca pacientul să resimtă simptome sau să fie conştient de faptul că este bolnav.
Spitalul MEDSTAR 2000 a demarat o campanie în cadrul căreia cei interesaţi pot beneficia, gratuit, de investigaţii, consultaţii şi analize ale tubului digestiv. Pentru a beneficia de endoscopie digestivă superioară şi colonoscopie, pacienţii trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie, cu trimitere pentru specialitatea chirurgiesau sau gastroenterologiede la un alt medic specialist.
Pacienţii care doresc consultaţii şi analize pentru afecţiunile tubului digestiv pot beneficia de asemenea de gratuitate prin prezentarea biletului de trimitere de la medicul de familie (cu trimitere către secţia de medicină internă).
Pentru a afla mai multe informaţii referitoare la tarife promoţionale şi pentru programări, puteţi apela numerele de telefon 0241.638.251, 072-MEDSTAR, 0722.574.250.