De la automedicație, autodiagnosticare și alte metode prin care pacienții caută soluția miraculoasă la nenumăratele probleme de sănătate care intervin, apare, de cele mai multe ori, și solicitarea expresă a unei investigații de înaltă performanță (CT, RMN). Necesitatea a astfel de investigații este argumentată, de obicei, în limita experiențelor personale sau de prezența lor în protocoalele de diagnostic, mai mult sau mai puțin verificate.
Într-un domeniu supraspecializat cu informații care nu fac obiectul unor prelegeri publice sau a unor ore de clasă la nivel de cultură generală, informația medicală este de cele mai multe ori înțeleasă greșit. De asemenea, sunt cazuri în care i se alocă puteri sau proprietăți supranaturale. Noutățile în domeniul medical ajung în spațiul public cu un impact destul de mare în rândul pacienților. Ținând cont de avansul tehnologic actual, aceste noutăți devin soluții miraculoase pentru o mare majoritate din afecțiunile cu care pacienții se autodiagnostichează.
Totodată, comunicarea dintre medic și pacient este, adesea, afectată de informațiile aduse din spațiul virtual, din surse mai mult sau mai puțin avizate. Avansul tehnologic actual are o creștere care depășește capacitatea de asimilare a informației medicale noi în rândul populației. Lucrul acesta îngreunează comunicarea și recăpătarea sau creșterea încrederii pacientului în medicul curant. Este vorba de orice tip de medic, de la cel din sfera asistenței medicale primare până la nivelul supraspecializărilor medicale.