copiiscju-1342192984
Cadrele medicale care lucrează în secţia de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa spun că de când a început vara, numărul copiilor internaţi a crescut cu aproape 200 pe lună. „Odată cu începerea sezonului estival numărul internărilor a început să crească. În primele zece zile din iulie avem deja 256 de internări, în condiţiile în care într-o perioadă normală a anului avem o medie de 582 de internări pe lună. În iunie am avut un total de 709 pacienţi care au rămas în spital, dar luna aceasta estimăm că numărul lor va depăşi 800", a declarat dr. Cristina Mihai, şeful secţiei de Pediatrie a unităţii sanitare. Medicul pediatru a precizat că cele mai frecvente probleme întâmpinate de micuţi în această perioadă sunt afecţiunile respiratorii.
„În iunie au dominat problemele respiratorii, iar acum avem foarte multe îmbolnăviri ale căilor respiratorii superioare, precum faringite, faringo-amigdalite, angine, rinofaringite. La copiii mici, acestea se manifestă prin creşterea mare a temperaturii şi, în multe rânduri, de vărsături, ceea ce impune spitalizarea. Cu cât copilul este mai mic şi aportul oral este dificil, acesta nu poate primi lichide pe gură şi se deshidratează”, a explicat dr. Mihai.
De asemenea, în lunile de vară s-a înregistrat şi un număr mare de îmbolnăviri respiratorii inferioare, de tipul pneumoniilor acute interstiţiale, bronhopneumoniilor şi bronşiolitelor, dar au fost semnalate şi infecţii enterale, cum ar fi gastroenteritele acute de sezon. Dr. Cristina Mihai a mai spus că în luna iulie au început să apară şi copii cu insolaţii, cu edem cerebral acut, vărsături sau hipertermie în urma expunerii prelungite la soare. Pentru a evita vizitele la urgenţa spitalului, medicul pediatru le recomandă părinţilor să îşi expună copiii cât mai puţin în lumina directă a soarelui şi mai ales la orele de vârf, între 09.00 şi 17.00.