Laparoscopia este o metodă de chirurgie minim invazivă indicată, în special, în cazul operaţiilor la nivelul organelor abdominale şi al organelor genitale interne.
„Chirurgia minim invazivă se referă la acele operaţii care se efectuează complet sub ghidaj endoscopic, fără să mai fie nevoie de practicarea unor incizii mari pentru a pătrunde în cavitatea abdominală. Cu această metodă, putem inspecta în întregime zona respectivă şi să efectuăm o serie de proceduri chirurgicale prin mai multe incizii mici, de aproximativ 0.5 -1 cm. Procedura se poate realiza pentru îndepărtarea chisturilor ovariene sau a sarcinilor extrauterine. În acelaşi timp, se poate proceda la verificarea permeabilităţii trompelor uterine la pacientele cu probleme de infertilitate, dar este recomandată şi în cazul bolnavelor de endometrioză”, a declarat dr. George Diaconu, medic specialist Obstetrică- Ginecologie.
El a precizat că laparoscopia este indicată şi în diagnosticul durerilor pelvine recidivante, îndepărtarea fibroamelor, îndepărtarea aderenţelor, efectuarea histerectomiei, anexectomie, salpingectomie, ovarectomie, ligatura trompelor uterine.
Referitor la complicaţiile valabile în cazul laparoscopiei, acestea sunt mult reduse faţă de chirurgia clasică şi de cele mai multe ori rare.
Avantajele, în schimb, sunt multiple şi constau în durere postoperatorie redusă, recuperare mai rapidă, spitalizare cu durata mai scurtă, cicatrici operatorii mici, traumatizare redusă a peretelui abdominal.
Ce analize se fac înaintea intervenției chirurgicale
Totuşi, înainte de această intervenţie chirurgicală este necesar să se facă nişte analize înainte, cum ar fi analiza generală a sângelui şi urinei, coagularea sângelui, analiza biochimică a sângelui (zahărul, bilirubina etc). Nu uitaţi că aceste teste sunt valabile timp de zece zile înainte de intervenţia chirurgicală.
De asemenea, tot înainte de intervenţie pacientul semnează un acord, în care se confirmă că medicul a informat pacienta despre procedurile care vor avea loc în timpul intervenţiei (de exemplu că vor trebui eliminate chisturile ovariene, îndepărtarea chistului cu o parte din ovar, în unele cazuri îndepărtarea întregului ovar etc) şi despre posibilele complicaţii.
Totodată, înainte de operaţie are loc discuţia cu anestezistul, care informează pacientul despre medicamentele care vor fi folosite (pentru prevenirea trombozei şi hemoragiilor, spre exemplu) pentru care pacientul îşi dă acordul.
Aşa că, asiguraţi-vă că înainte de operaţie a fost efectuată curăţarea tractului gastro-intestinal, deoarece intestinele umflate împiedică vizibilitatea şi blochează accesul la organele genitale şi creşte riscul de rănire a intestinului. Desigur, clisma este obligatorie şi trebuie efectuată cu o noapte înainte şi în dimineaţa zilei în care va avea loc intervenţia. Cu o zi înainte de operaţie puteţi mânca până la ora 18.00, iar până la 22.00 puteţi să beţi doar apă. În ziua intervenţiei nu se mănâncă şi nu se bea nimic. În plus, este recomandat să se evite alimentele care produc balonare timp de 3-4 zile înainte de intervenţie (pâine neagră, varză, boboase). Partea bună a lucrurilor este că în perioada postoperatorie se recomandă reluarea activităţii. Astfel, pacientului îi este recomandat să se ridice la câteva ore după intervenţia chirurgicală, urmând ca externarea să se facă în decurs de 2-5 zile, în funcţie de numărul inciziilor şi starea generală a bolnavului.