Potrivit legii, despăgubirile pentru malpraxis pot fi solicitate şi se achită indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală. Mai mult decât atât, pasibil de malpraxis este şi medicul care nu a acordat unui pacient asistenţă medicală, cu toate că starea lui de sănătate o impunea.
În Legea Sănătăţii, malpraxisul este definit ca eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care generează prejudicii asupra pacientului şi care implică răspunderea civilă a per-sonalului medical şi a spitalului. Este vorba de erori ale personalului medical, produse din neglijenţă, imprudenţă, cunoştinţe medicale insuficiente, sau când personalul medical îşi depăşeşte limitele competenţei (cu excepţia cazurilor de urgenţă, în care nu este disponibil personal medical calificat).
Important! Răspunderea civilă reglementată prin lege nu îl scuteşte pe cel responsabil de eroarea medicală de angajarea răspunderii penale, dacă fapta sa constituie infracţiune.
De asemenea, potrivit proiectului noii Legi a Sănătăţii, actele de malpraxis se prescriu în termen de un an de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor care reprezintă infracţiuni, iar persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăreia.