11 Martie 2025
19 accesări
0 comentarii

Lichenul de piatră este o formațiune vegetală unică, rezultată din simbioza dintre alge și ciuperci, apreciată pentru proprietățile sale benefice și multiplele utilizări. Datorită compoziției sale chimice bogate, acest lichen conține mucilagii, polizaharide, vitamina C, minerale și substanțe amare. Acești compuși îi conferă proprietăți antibacteriene, antiinflamatoare, emoliente și expectorante. De-a lungul secolelor, lichenul a fost utilizat în medicina tradițională pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, precum tusea, bronșita și răgușeala, dar și pentru stimularea digestiei și îmbunătățirea sistemului imunitar. Potrivit specialiştilor, pe lângă utilizările sale medicinale, acesta este folosit și în industria alimentară, datorită conținutului ridicat de carbohidrați, fiind inclus în unele produse sub formă de făină sau extracte pentru suplimente nutritive. Totodată, acest lichen este un bioindicator al calității aerului, deoarece crește doar în medii curate, fără poluare. Un alt beneficiu este că reglează tranzitul intestinal, datorită conținutului ridicat de fibre şi întărește sistemul imunitar. În plus, are efect detoxifiant şi ajută la prevenirea cariilor. Datorită proprietăților antibacteriene, este utilizat în unele produse de igienă orală pentru a reduce dezvoltarea bacteriilor din cavitatea bucală.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU