Senzaţia de arsură din cauza refluxului acidului gastric însoţit de disfagie (dificultate la înghiţirea alimentelor) şi odinofagie (adică durere la înghiţirea alimentelor) reprezintă principalele semne cardinale în cadrul unei esofagite. Deşi majoritatea bolnavilor merg pe mâna automedicaţiei, medicii avertizează că numai după examinarea de specialitate şi diagnosticarea individualizată se poate recurge la un tratament adecvat.
„Pacienţii trebuie să înţeleagă că nu este o situaţie în care pot lua medicamente oricum. Adesea aceştia fac greşeala de a lua, de exemplu medicamente care neutralizează acidul gastric, iar ei au nevoie de medicamente care să acţioneze direct asupra cantităţii de secreţie a stomacului. Luate necorespunzător, pot agrava simptomele în loc să le reducă. Ca să nu mai vorbim de faptul că, netratată corect, esofagita se poate transforma în ulcere, caz în care tratamentul se urmează pe o perioadă mult mai lungă şi disconfortul este mult mai intens”, explică dr. Gherghina Rizea.
Dacă până în acest moment aţi urmat un tratament pentru esofagită,trebuie să ştiţi că afecţiuna impune şi schimbarea stilului alimentar. Cel mai important, susţine medicul, este să evitaţi alimentele care cresc aciditatea din stomac şi să nu vă culcaţi imediat după masă. Pe lista neagră a alimentelor trebuie să treceţi prăjelile, alimentele condimentate, băuturile acidulate şi cafeaua sau alcoolul. Optaţi în schimb pentru supe, legume fierte şi brânzeturi.