Screeningul ecografic pentru depistarea cancerului la sân rămâne una dintre cele mai utilizate metode de diagnosticare a acestei maladii, garanţia unui diagnostic precoce, care poate salva viaţa pacientei cu cancer.Ecografia mamară este o aplicaţie a ecografiei ce foloseşte echipament dedicat ultrasonografic pentru vizualizarea structurii sânului în scopul diagnosticării oricărei modificări apărute la nivelul sânilor.Această investigaţie este bilaterală şi include obligatoriu şi examinarea axilelor.
„Orice modificare la nivelul sânilor trebuie să ducă pacienta la medicul specialist. Ecografia este examinarea de primă intenţie a sânului Ia pacientele tinere, sub 35 ani. Aceasta nu are asociat niciun risc şi poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. Ecografia mamară este cea mai importantă metodă imagistică complementară de investigare a patologiei mamare, mamografia fiind considerată principala metodă de investigare a sânilor, însă şi una mult mai agresivă.În aceste condiţii, putem reaminti faptul că mamografia este utilizată numai în cazul în care specialistul trebuie să verifice natura formaţiunilor care, deşi sunt vizibile şi la ecografie, se văd mult mai clar”, a precizat dr. Mihaela Dancu, specialist în cadrul Clinicii New Life Diamond din Constanţa, cu competenţe în ecografie.