22 August 2017
4438 accesări
0 comentarii

Apendicita acutăeste caracterizată de medicii specialişti ca fiind o afecţiune inflamatorie a apendicelui cecal, fiind una dintre cele mai frecvente cauze de abdomen acut chirurgical. Apendicele cecal are o extremitate ce comunică cu prima porţiune a colonului.

Această conformaţie poate favoriza obstrucţie, cu coproliţi, corpi străini (sâmburi, de exemplu) sau viermi intestinali, rezultând o cavitate închisă unde se acumulează mucus. Presiunea crescută jenează circulaţia sanguină din peretele apendicular, având drept consecință zone de ischemie şi necroză. Aici are loc perforaţia apendicelui, cu apariţia peritonitei localizate şi, dacă pacientul nu se prezintă la timp la medic, a peritonitei generalizate, o afecţiune extrem de gravă, caracterizată prin prezenţa de lichid purulent în întreg abdomenul, cu consecinţe nefaste asupra întregului organism. „Simptomeleapendicitei sunt dominate de durerea abdominală, ce survine de obicei în plină sănătate sau pe fondul unui uşor disconfort digestiv. Debutul durerii este brusc sau mai insidios, dar creşte în intensitate, în zona ombilicului sau eventual în epigastru. Durerea creşte treptat în intensitate şi poate cuprinde apoi întreg abdomenul. Durerea devine ulterior continuă. Ca simptome digestive asociate, însă nespecifice, pot apărea inapetenţa, greaţa şi vărsăturile, tulburările de tranzit intestinal, precum constipaţia sau diareea. De asemenea, pot să apară febra, frisoanele şi pulsul crescut. Atenţie mare, este de evitat autoadministrarea de antialgice şi antibiotice, care pot masca simptomele, sau de purgative, care pot grăbi perforaţia apendicelui”, a declarat dr. Dragoş Bojan, medic specialist chirurgie generală.

Cum se depistează apendicita

Potrivit medicului specialist, nu există un examen de laborator specific pentru apendicită. Totuşi, este util un set minim de analize de laborator, care să includă hemograma, care poate arăta un număr crescut de leucocite, glicemia, transaminaze, uree, creatinină, sumarul de urină pentru a se exclude alte afecţiuni, dar şi pentru a evalua pacientul din punct de vedere biologic, înainte de intervenţia chirurgicală. Femeile trebuie să facă un test de sarcină, pentru a exclude prezenţa unei sarcini. „Imagistic,radiografia abdominalăpoate fi primul test folosit pentru a se exclude alte cauze de durere abdominală. Ecografia abdominală poate arăta prezenţa de lichid în cavitatea peritoneală şi uneori poate vizualiza apendicele inflamat. Este utilă şi în excluderea altor afecţiuni abdominale, mai ales cele genitale la femeie sau urinare. În cazul în care diagnosticul de apendicită nu este sigur, poate fi utilizată tomografia computerizată, care are o precizie mai mare decât ecografia în diagnosticarea apendicitei. Tratamentul recomandatîn apendicita acută este cel chirurgical, denumit apendicectomie”, explică dr. Dragoş Bojan.

Intervenţia chirurgicalăefectuată cu scopul îndepărtării apendicelui poate fi efectuată fie pe cale laparoscopică, fie pe cale deschisă, clasică. Intervenţia laparoscopică presupune realizarea a 3 sau 4 mici incizii pentru instrumentele laparoscopice şi a unei camere de lucru prin insuflarea de dioxid de carbonîn abdomen. „În apendicectomia clasică, abordarea se face printr-o singură incizie, mai mare, în fosa iliacă dreaptă. Indicaţia pentru apendicectomia laparoscopică se justifică în sindromul dureros de cadran abdominal inferior drept la femeie, la obezi şi eventual pentru unele considerente estetice. Anestezia folosită în mod uzual pentru apendicectomia clasică este rahianestezia, iar pentru cea laparoscopică, anestezia generală”, explică medicul chirurg.

Evoluţia bolnavului operat de apendicită este, de obicei bună. Majoritatea pacienţilor se simt mai bine imediat după operaţie. Tratamentul postoperator va consta în administrarea pe cale intravenoasă de lichide, antibiotice şi de antialgice. Totuşi, pot apărea şi complicaţii, mai ales în apendicitele acute cu peritonită neglijată sau survenite la pacienţi cu boli asociate: diabet zaharat, obezitate, afecţiuni cardiace, hepatice, renale. Netratată, apendicita acută evoluează către perforaţia apendiculară, cu apariţia peritonitei localizate, apoi generalizate, şoc toxico-septic, care în cele din urmă duce la deces.

Petru detalii, programări, consultaţii şi consiliere, apelaţi numerele de telefon MEDSTAR General Hospital - 0241.638.251, 0722.574.250 şi 0241.940.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii