13 Ianuarie 2017
2757 accesări
61 comentarii

La Constanţa, sunt mulţi medici de familie înzăpeziţi, astfel încât ei nu pot să facă teren, pentru a ajunge la pacienţii care nu se pot deplasa, mai ales dacă este vorba de cei care locuiesc foarte departe de cabinete.

„Într-adevăr, la pacienţii care stau foarte departe de cabinet nu putem ajunge, însă la cei care locuiesc în vecinătatea cabinetului ne ducem, că nu avem de ales. Ajungem mai greu însă, din cauza condiţiilor meteo. De exemplu, zilele acestea, când a nins foarte mult, am vizitat un sugar. Dar sunt medici care fac naveta în judeţ şi acestora, probabil, le este foarte greu să ajungă, până se mai deszăpezesc drumurile”, a declarat dr. Veronica Chiorniţă, medic de familie.

Aşadar, zilele acestea, cabinetele de familie sunt mai mult goale, deoarece pacienţilor le este greu să ajungă, chiar şi cu transportul în comun. Potrivit medicului de familie, la cabinete ajung mai mult pacienţii tineri, cei care sunt mai în putere. Cât despre bătrâni, acestora le este cel mai greu.

„Solicităm ajutoare, să deszăpezească. Medicii se ajută unii pe alţii, iar mulţi pacienţi sunt consiliaţi telefonic. Interesul este să fie ajutaţi cât mai mulţi, ca să nu se aglomereze Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), că şi acolo medicii sunt depăşiţi de situaţie. Din cauza stratului mare de zăpadă, oamenii nu pot ieşi din case, le este foarte greu să se deplaseze”, spune şi dr. Jenica Arecco.

Taguri articol: medicina de familie cabinete medic medic de familie urgenţe

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

23 comentarii

duminica, 18 mai
Oqumwd
Krqrcr qilkqn

valtrex 1000mg uk - buy generic fluconazole diflucan usa

sambata, 17 mai
Yidebl
Nmfddt docqjs

buy ondansetron pills - order spironolactone 25mg sale generic zocor 20mg

30 aprilie
Jrhruf
Eetdgj kfevye

mobic for sale online - flomax 0.4mg us flomax 0.2mg brand

24 aprilie
Dexwyo
Fvliia qvuaxs

order nexium sale - buy imitrex online cheap imitrex 50mg generic

24 aprilie
Qroeus
Bcimzc aksjiz

levaquin 250mg pills - levofloxacin for sale ranitidine 300mg generic

20 aprilie
Wsppoi
Kvekrz eeathm

buy coumadin 5mg for sale - warfarin 5mg without prescription buy generic hyzaar

17 aprilie
Gctabv
Jjgogm gubzys

inderal order - order methotrexate 10mg methotrexate 10mg sale

15 aprilie
Xwdwwa
Gqarkt xperln

domperidone sale - sumycin 250mg cost cyclobenzaprine for sale

8 aprilie
Ysyiga
Fituss fxpdzm

buy domperidone no prescription - order motilium pill cyclobenzaprine online

6 aprilie
Psyjra
Rvtvbm xlehse

purchase zovirax generic - zovirax cost crestor brand

123