Epilepsia este o boală neurologică care modifică transmiterea semnalelor electrice în interiorul creierului. De cele mai multe ori, cauza este necunoscută, dar există şi îmbolnăviri secundare, produse de boli organice (modificări metabolice, malformaţii ale creierului, traumatisme sau tumori etc).
Spre exemplu, accidentele vasculare sau alte boli vasculare pot determina leziuni la nivelul creierului, care să declanşeze epilepsia. Desigur, alţi factori de risc sunt infecţiile cerebrale (meningita şi encefalita) sau convulsiile prelungite în copilărie şi netratate aşa cum trebuie. Specialiştii sunt de părere că dacă boala apare la un pacient mai în vârstă, există, mai ales, o cauză organică în declanşarea bolii (accidente vasculare, tumori cerebrale, infecţii cerebrale). Totodată, declanşarea epilepsiei poate avea loc în copilărie, dar poate apărea la orice vârstă. Uneori, ea se manifestă o singură dată, dar sunt şi situaţii în care crizele se repetă cu regularitate. De asemenea, o criză de lungă durată poate dura chiar săptămâni întregi, timp în care se poate produce şi o dedublare a personalităţii pacientului.
Altfel spus, epilepsia este o tulburare neurologică ce grupează o serie de manifestări, care sunt cauzate de un defect primar de excitabilitate a unui grup de celule din sistemul nervos, motiv pentru care, în acel focar lezional se produc descărcări anormale de impulsuri nervoase. Acestea, la rândul lor, se propagă pe căile nervoase şi determină manifestări clinice paroxistice, numite descărcări epileptogene, cunoscute sub numele de crize epileptice.
„Putem aminti, mai întâi, epilepsia copilului şi abia după aceea, pe cele ale adultului, care sunt secundare şi care apar după o infecţie, un accident vascular cerebral, un traumatism. Tocmai de aceea, pacienţii sunt sfătuiţi să nu îşi întrerupă tratamentele, să nu se expună la soare, la orele amiezii, să nu consume alcool sau energizante. În privinţa bolnavilor aterosclerotici sau hipertensivi, aceştia sunt rugaţi să-şi rezolve problemele doar dimineaţa sau seara, când soarele nu mai are aceeaşi putere ca în cursul zilei. În plus, toţi trebuie să se îmbrace corespunzător pentru această perioadă din an şi desigur, să se hidrateze tot mai mult”, a explicat dr. Ildiko Toldişan, medic neurolog.