19 Octombrie 2017
1590 accesări
0 comentarii

Medicii de familie îi informează pe pacienţii constănţeni că, această perioadă din an, este cea mai potrivită pentru a începe vaccinarea antigripală. De regulă, vaccinarea antigripală se efectuează înainte de începerea sezonului rece, iar la unele persoane cu riscuri, precum bolnavii cronici, bătrânii şi femeile însărcinate, vaccinul este vital, spun chiar specialiştii.

Deşi cele mai multe persoane suferinde de gripă se vindecă fără sechele, există riscul real al complicaţiilor şi chiar al decesului, cu atât mai mult în cazul extremelor de vârstă (persoanele cu vârsta peste 65 de ani şi cele sub doi ani) şi al comorbidităţilor multiple.

Gripa este o boală care poate evolua clinic de la forme medii la severe, caracteristicile fiind alterarea stării generale şi contagiozitatea crescută, reprezentând o cauză semnificativă de mortalitate. Cu toate că se răspândeşte rapid în rândul copiilor, adolescenţilor şi adulţilor tineri, numărul cel mai mare de decese apare la vârstnici.

Cea mai eficientă măsură de a preveni apariţia gripei, dar, mai ales de a preveni decesele, o reprezintă vaccinarea anuală, spun medicii de familie, aceasta contribuind la reducerea numărului de cazuri, a incidenţei complicaţiilor severe, precum şi a deceselor.

Potrivit dr. Laura Condur, medic de familie, preşedinte AMF Constanţa, „vaccinarea antigripală rămâne cea mai eficientă metodă de limitare a răspândirii gripei şi de a preveni decesele. Până de curând, a fost disponibil doar vaccinul gripal trivalent, care conţine două tulpini ale virusului de tip A şi o tulpină aparţinând uneia dintre liniile virusului gripal de tip B. Vaccinarea antigripală se traduce printr-o scădere a numărului spitalizărilor şi al deceselor determinate de gripă la nivelul populaţiei”.

Vaccinul antigripal, disponibil pentru constănţeni

Medicii de familie recomandă vaccinarea anuală de rutină a tuturor persoanelor cu vârsta de peste şase luni, care nu au contraindicaţii, acesta reprezentând cel mai bun mijloc de a preveni infecţia gripală şi complicaţiile sale, mai ales la bătrâni.

„Mai multe tipuri de vaccinuri antigripale sunt disponibile: inactivate trivalente, administrate intramuscular, ce poate conţine doze standard (18-64 de ani), doze înalte pentru persoanele de peste 65 de ani, bazat fie pe virus crescut pe ou embrionat, pe culturi celulare (persoanele peste 18 ani) sau, la persoanele alergice, fără utilizarea oului; şi vaccinuri tetravalente (conferă imunitate împotriva a două virusuri gripale A şi două virusuri gripale B), ce conţin atât virusuri vii atenuate, administrate prin spray nazal, cât si virusuri inactivate. Vaccinul antigripal trebuie administrat anual, deoarece, pe de o parte, imunitatea postvaccinală scade în timp şi, pe de altă parte, tulpinile de virus conţinute în vaccin trebuie actualizate, astfel încât să realizeze acoperire vaccinală pentru tipurile de virus circulant”, explică dr. Ionica Ciortan, medic primar pediatru, doctor în ştiinţe medicale.

Deoarece virusul este cultivat pe ouă, vaccinul ar putea conţine mici cantităţi de proteine din ou, aşa că este contraindicat persoanelor cu alergie la proteinele de ou.

Totodată, şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia că, această perioadă a anului, este momentul cel mai potrivit pentru ca vaccinarea antigripală să înceapă.

„Recomandăm populaţiei şi medicilor să ia în considerare şi utilizarea vaccinului gripal tetravalent, datorită unei acoperiri lărgite faţă de tulpinile gripale circulante.Acesta poate să crească eficacitatea vaccinării antigripale şi să întărească încrederea medicilor, farmaciştilor şi a publicului larg în vaccinarea antigripală. În acest sezon este disponibil atât vaccinul gripal trivalent, cât şi vaccinul gripal tetravalent”, a explicat dr. Rodica Tănăsescu, medic de familie, preşedinte SNMF.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii