Sursa foto Wallpeperhi

Sursa foto Wallpeperhi
11 Septembrie 2020
577 accesări
0 comentarii

Dacă nu știați, merele verzi luptă împotriva tulburărilor digestive, au un nivel scăzut de colesterol bun, reglează glicemia și stimulează pofta de mâncare. Consumate zilnic pe stomacul gol, aceste fructe vă ajută să vă țineți sub control semnele vitale, precizează dozadesanatate.ro.

Totodată, merele verzi reprezintă una din principalele surse de flavonoide și sunt bogate în vitamina C. Flavonoidele care se găsesc cel mai des în acest tip de mere sunt cianidina și epicatechina. Acestea, precum și vitamina C, acționează drept antioxidanți și elimină radicalii liberi care vă atacă celulele din organism.

Unul dintre beneficiile consumului de mere verzi pe stomacul gol este sprijinul oferit organismului în lupta împotriva radicalilor liberi încă de la începutul zilei. Acest lucru ajută la producerea celulelor sănătoase și reduce posibilitatea dezvoltării bolilor cronice.

În același timp, merele verzi reprezintă unul dintre cei mai de seamă inamici ai bolilor cardiace, ai accidentelor vasculare și ai diabetului. Totodată, consumul unui măr pe stomacul gol ajută la slăbit. Datorită numărului mic de calorii (aproape 80 de calorii la un măr) și al conținutului ridicat de fibre, acest fruct potolește foamea de dimineață. De asemenea, mâncând un măr, permiteți fibrelor solubile din compoziția sa să stimuleze activitatea tractului intestinal.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU