29 Iulie 2016
2879 accesări
58 comentarii

Laptele matern, pe lângă dragostea părinţilor, este tot ce are nevoie un sugar pentru a se dezvolta armonios şi fericit. Cu toate acestea, mama trebuie să facă anumite eforturi pentru ca laptele, pe care cel mic îl asimilează, să fie sănătos şi să conţină elemente benefice, pentru a-l ajuta pe cel mic şi pentru a nu-i crea probleme de sănătăte. În ajutorul mamei, specialiştii vin cu sfaturi despre alimentaţia pe care trebuie să o aibă mama în timpul alăptării.

Potrivit educatorului perinatal Adina Iancu, „proaspetele mame ar trebui să consume anumite alimente pentru a alăpta cât mai mult timp şi pentru ca laptele matern să fie potrivit pentru cei mici. Ele trebuie să introducă în meniul zilnic alimente lactogene, precum ouăle de prepeliţă, care ajută la stimularea lactaţiei şi conţin nutrimente importante. Alte alimente pro lactaţie sunt: mor-covul, mărarul, fulgii de ovăz, usturoiul, quinoa, sparanghelul, grăsimi şi uleiuri vegetale etc.”

Pe de altă parte, proaspetele mămici trebuie să evite alimentele nocive pe toată perioada alăptării. Alimentele condimen-tate, grăsimile animale, lichidele carbogazoase sau care conţin cafeină, alcoolul şi tutunul sunt doar câteva dintre elementele care trebuie scoase din dieta şi obiceiurile unei mămici care alăptează.

Dacă mama care alăptează are o dietă echilibrată, se hidratează corespunzător şi este liniştită, bebeluşul va avea parte de mese copioase, iar problemele digestive vor fi ţinute la distanţă.

Taguri articol: familie bebe alăptarea

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

21 comentarii

30 aprilie
Eppjan
Sxlyop mvgesb

mobic price - meloxicam sale cheap tamsulosin

24 aprilie
Mnvqlk
Oyzyzm rmrrci

buy generic levofloxacin for sale - purchase avodart without prescription buy ranitidine 150mg generic

21 aprilie
Ggzwgu
Qgxpax gvlmul

purchase medex online - generic metoclopramide 20mg hyzaar online order

18 aprilie
Xlngzg
Vickxv yaunhk

propranolol cheap - buy inderal online buy methotrexate online

16 aprilie
Wbxukl
Bfwaku odksih

generic motilium 10mg - tetracycline pills cyclobenzaprine 15mg pill

9 aprilie
Xoqsbm
Bwjrrm bjgsgu

motilium brand - oral flexeril 15mg where to buy flexeril without a prescription

6 aprilie
Ralmtf
Pgpnwc usxzcu

buy zovirax pills - acyclovir 800mg canada rosuvastatin 20mg generic

31 martie
Pujfjk
Lbsunm iartcy

buy misoprostol generic - buy misoprostol paypal diltiazem 180mg us

30 martie
Vskwnv
Pwzkoi fuyoja

clarinex 5mg pills - buy loratadine without prescription order dapoxetine 30mg generic

28 martie
Bckjmm
Cslsbj oaejvd

buy depo-medrol usa - buy aristocort triamcinolone 10mg uk

123