ambulanta-1344268244

ambulanta-1344268244
07 August 2012
717 accesări
0 comentarii
La nivel naţional, mai mult de 90 de români au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, duminică şi în noaptea de duminică spre luni, după ce nu au mai putut face faţă caniculei. În acelaşi timp, nu mai puţin de 6.534 de persoane au solicitat serviciile ambulanţei, a anunţat, ieri, Ministerul Sănătăţii în urma centralizării datelor prin Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă. Potrivit MS, cifrele înregistrează o uşoară creştere faţă de perioadele cu temperaturi normale. În această perioadă în care meteorologii au anunţat temperaturi extreme, autorităţile sanitare ne recomandă să ascultăm sfaturile medicilor şi să evităm cât putem de mult expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00, pentru a preveni incidentele cauzate de caniculă. Potrivit Ministerului Sănătăţii, cadrele medicale indică un consum zilnic de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, şi spun că este necesar un pahar de apă, sau echivalentul acestuia, o dată la fiecare 15 - 20 de minute. Totodată, doctorii ne sfătuiesc să mâncăm cât mai multe fructe şi legume de sezon, cum ar fi pepenele galben sau roşu, prunele, castraveţii şi roşiile, deoarece conţin o cantitate însemnată de apă. Alcoolul, inclusiv berea sau vinul, trebui excluse din alimentaţie pe timp de caniculă fiindcă favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Băuturile cu conţinut ridicat de cafeină sau de zahăr ar trebui şi ele evitate deoarece sunt diuretice.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Alexandra MALACHI