Dr. Ioan BELCIN, medic primar Centrul Medical Provita 2000

În 1928, A. Fleming a descoperit accidental penicilina. Substanţa secretată de o ciupercă banală, care avea capacitatea să omoare microbii, însă abia în 1940 va fi utilizată pentru prima oara în combaterea unor boli umane de natură bacteriană. Primele rezultate au uluit lumea medicală: pneumonii grave, peritonite, meningite, boli care până atunci conduceau la deces, se vindecau spectaculos cu doar un singur flacon de penicilină injectabilă. Câţiva savanţi ai vremii s-au grabit să prorocească dispariţia bolilor microbiene. Dar după un deceniu avea să se constate pentru prima oară că microbii deţin un mecanism natural de adaptare, denumit rezistenţa microbiană, care le conferă câştigarea unei imunităţi în faţa tuturor antibioticelor. Într-o primă etapă, creşterea permanentă a dozelor de antibiotic a păstrat eficacitatea acestora, însă totodată s-a constatat apariţia unor efecte secundare extrem de diverse şi grave asupra organismului uman. Acestea, reprezentate de tulburări digestive (greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale), leziuni ale ficatului şi rinichiului, ale sistemului nervos, hematopoetic, endocrin şi chiar ale celulelor sexuale, cu implicaţii severe ale integrităţii informaţiei genetice. Această enumerare sumară a efectelor negative cauzate de antibiotice, atrage atenţia asupra gravităţii deciziei de a le indica şi necesitatea că această hotărâre să aparţină în totalitate medicului. Terapia cu antibiotice a generat, de la începutul luptei antimicrobiene, chiar şi pentru cei mai pricepuţi infecţionişti, o problematică extrem de complexă legată de alegerea antibioticului, de dozele administrate şi durata tratamentului, deoarece acestea variază în funcţie de gravitatea bolii, de vârsta şi sexul pacientului etc. Adeseori, parcă pentru a face şi mai dificilă decizia medicului, chiar şi investigaţii menite să-l ajute, de genul antibiogramei, nu sunt infailibile şi germeni care în laborator apar sensibili, în practică nu răspund la tratament. Acestea sunt raţiunile tuturor instituţiilor de acrediatre a sănătăţii din întreaga lume în privinţa consumatorilor de antibiotice, fără indicaţie la spitalizare, a abuzului la antibiotice practicat de multe ori chiar de către medici, ajungându-se la boli cu mult mai severe decât boala pentru care au fost recomandate. În aproape opt decenii de antibioterapie, prin rafturile farmaciilor s-au perindat mii de antibiotice, majoritatea dispărând metodic, din cauza infecţiei şi, mai ales, a efectelor secundare. Şi totuşi, după aceste experienţe, în lumea bolnavilor persistă credinţa, aproape iraţională în puterea chimicalelor asupra microbilor, dovadă şi cererea tot mai frecventă pe care aceştia o adresează medicilor : «Domnule doctor, daţi-mi cel mai puternic antibiotic, preţul nu contează!». Dar cel mai puternic antibiotic nu există. Există doar un diagnostic precis şi o gândire medicală corectă. Toate descoperirile minţii omeneşti - electricitate, combustibili, radioactivitate etc, au avut părţi bune, dar şi consecinţe nefavorabile. În cazul ştiinţei medicale efectele negative ale invenţiilor pot pune în pericol însăşi existenţa umanităţii. Şi cu aşa ceva nu se glumeşte!