Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa desfăşoară în această perioadă campania anuală de informare privind antibioticele, un eveniment care ţinteşte rezistenţa la antimicrobiene (RAM), inamic al sănătăţii publice mondiale.
Anul acesta sloganul este „Cod roşu privind antibioticele: informare publică, prescriere prudenţă, igienă riguroasă în spitale!”, iar tema „Dezvoltarea multi-rezistenţei la bacterii - ameninţare gravă pentru siguranţa şi viaţa pacienţilor”.
Scopul acţiunii este sporirea conştientizării specialiştilor privind amplificarea RAM în urma abuzului în prescrierea şi consumul de antibiotice. Aşa cum se prezintă astăzi, RAM creează perspectiva sumbră a unei lumi în care viaţa pacienţilor ar putea fi pusă în pericol de infecţii, altădată banale, cu bacterii ce nu vor mai putea fi anihilate de antibioticele disponibile.
În acelaşi timp, acţiunile se focalizează pe informarea publicului larg în privinţa mijloacelor de apărare aflate la îndemâna sa în faţa ameninţării RAM: aprofundarea informării privind indicaţiile antibioticelor şi evitarea recurgerii necontrolate la acestea. În 2014, precizează reprezentanţii DSPJ, România se găsea printre ţările cele mai vulnerabile în privinţa RAM, cu creşteri semnificative în intervalul 2011-2014 pentru două tulpini bacteriene, situaţie staţionară la nivel înalt pentru o tulpină şi pe poziţii dintre cele mai defavorabile pentru alte două tulpini între ţările raportoare către ECDC.
În euro-context, consumul de antibiotice în România se găsea, de asemenea, într-o situaţie critică, pe locul 29 cel mai defavorabil din 30 de ţări raportoare în 2014. Tocmai de aceea, planul OMS privind combaterea RAMurmăreşte creşterea gradului de conştientizare şi de înţelegere a fenomenului rezistenţei la antimicrobiene în rândul decidenţilor şi al specialiştilor din sănătate. Apoi, se are în vedere reducerea surselor/cir-cumstanţelor care conduc la infecţii, precum şi monitorizarea utilizării raţionale a antibioticelor necesare în medicina umană şi veterinară. Totodată, la fel de importantă este şi stimularea investiţiilor în dezvoltarea de noi antimicrobiene, metode de diagnostic şi vaccinuri.