Adeseori, anxietatea este confundată cu frica, însă diferenţa dintre acestea este majoră. Anxietatea presupune frică, însă ea este resimţită mult mai amplu de către persoana în cauză.

Frica este o reacţie normală, firească într-o situaţie periculoasă. Atunci când creierul sesizează un pericol, el mobilizează întreg corpul la reacţie: de luptă sau de fugă, soldată cu un efect (reacţie), după care urmează relaxarea prin gestionarea situaţiei. În cazul anxietăţii însă, lucrurile se schimbă. Persoana anxioasă resimte o frică intensă cu reacţii în tot corpul fără a fi într-o situaţie de pericol. Astfel, teama apare pe baza unor idei nerealiste, anticipative, dar fără suport concret în realitate. Persoana anxioasă ajunge să fie controlată de frică şi să îşi conducă viaţa în aşa fel încât să evite potenţialii factori stresanţi. Calitatea vieţii şi adaptarea sunt afectate profund pe termen lung (mai mult de şase luni). Există mai multe tipuri de tulburări anxioase, însă cea mai frecventă formă a anxietăţii este atacul de panică. Acesta reprezintă o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei frici sau terori intense, asociată adesea cu senzaţia de moarte iminentă. În cadrul atacului de panică sunt prezente diverse simptome, de genul scurtarea respiraţiei, senzaţia de sufocare, palpitaţii, durerea sau disconfortul precordial, transpiraţii, tremurături, greaţă, detresă abdominală, ameţeală, depersonalizare, frica de a muri, de a înnebuni sau de a pierde controlul, până la parestezii. Există trei tipuri de atacuri de panică: - Inopinate (nesemnalizate) - atacul de panică nu poate fi ataşat unui stimul declanşator clar; - Circumscrise situaţional (semnalizate) - atacul de panică apare inevitabil la expunerea la un anumit stimul; - Predispuse situaţional - apare inconstant în situaţii similare. Atacul de panică apare în multe tulburări anxioase, tocmai de aceea este necesară o evaluare amănunţită atât fiziologică, cât şi de către psihologul clinician şi psihiatru. Vorbim de atac de panică atunci când nu poate fi identificată nicio cauză somatică pentru simptomele recurente de panică. De regulă, persoanele cu atac de panică îşi fac numeroase controale medicale înainte să consulte serviciile unui specialist în psihologie/psihiatrie. Acest lucru este firesc şi este foarte recomandat ca înainte de stabilirea unui diagnostic psihiatric şi începerea oricărui tratament să facă un consult medical de specialitate care să excludă orice condiţie medicală care poate avea simptome similare. Tratamentul atacului de panică presupune atât medicaţie psihiatrică cât şi psihoterapie. Este important să se urmeze tratamentul prescris de medicul curant. La recomandarea acestuia, pot fi administrate antidepresive şi anxiolitice. Studiile arată că tratamentul adecvat poate reduce sau elimina complet atacurile de panică la 70%-90% dintre pacienţi. Tratamentul anxietăţii este unul individualizat, cu o durată variabilă, în funcţie de problematica pacientului. Prognosticul de vindecare este cu atât mai bun cu cât tulburarea este identificată mai devreme.