10 August 2021
305 accesări
0 comentarii

Terapia cu argilă ajută la detoxifierea organismului și îl remineralizează. În plus, aceasta este recomandată și în tratamentul bolilor renale și de ficat. Specialiștii susțin că argila este un remediu natural recomandat atât pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale pielii, cât și pentru boli interne dintre cele mai diverse. În același timp, terapia cu argilă are efecte metabolice puternice, este un detoxifiant și un mineralizant pentru organism.

Se spune că lutul miraculos era folosit de Nefertiti care îl utiliza pentru
a-și spori frumusețea. Celebritatea măștilor cu argilă a rămas intactă până astăzi. Terapeuții și cosmeticienii afirmă că acestea sporesc producția de colagen din organism, compus responsabil de strălucirea și sănătatea tenului. O astfel de mască din argilă se prepară din lut amestecat cu suc de castraveți strecurat, la care se poate adăuga și apă. Suspensia fină se întinde pe față, iar după 15 minute masca se îndepărtează și se aplică o cremă emolientă.
Coșurile răspund foarte bine la tratamentul cu măști de argilă, însă nu și petele de pe piele, cauzate mai degrabă de afecțiuni interne ale organismului. Argiloterapia este eficientă și în cure interne, fiind indicată, mai ales, în tratamentul bolilor digestive. Potrivit medicilor, enterocolitele, varicele esofagiene, gastritele, ulcerele, circulația deficitară, pot fi tratate cu succes cu ajutorul argilei, care elimină toxinele din organism și neutralizează radicalii liberi responsabili de apariția celulelor cancerigene.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU