Înaintarea în vârstă presupune şi o serie de modificări la nivelul funcţionării întregului organism. De cele mai multe ori apar şi tulburările de dispoziţie, care pot avea impact asupra altor afecţiuni ale persoanei vârstnice.
„Odată cu înaintarea în vârstă se constată o creştere a tulburărilor de tip distimie, adică a tulburărilor de dispoziţie. Este frecventă la vârstnici. Din păcate sunt de multe ori nerecunoscute pentru că nu sunt toate de tip depresie majoră. Unele sunt de intensitate redusă, dar se dezvoltă în timp. Problema este că nu sunt separate ca afecţiuni. Ele au mare impact şi asupra altor afecţiuni legate nu neapărat de depresie. S-a observat că pacienţii care dezvoltă demenţă de tip Alzheimer, cei care au depresie, dezvoltă cu mai mare frecvenţă şi mai repede astfel de afecţiuni comparativ cu ceilalţi. De asemenea s-a văzut că pacienţii cu depresie dezvoltă mai repede şi mai frecvent infarct miocardic acut”, a declarat pentru www.sănătateatv.ro prof. univ. dr. Gabriel Ioan Prada, director medical Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”.