04 Februarie 2021
769 accesări
33 comentarii

Dorința fiecărei femei este ca, după naștere, corpul ei să redevină cel pe care îl avea înainte de a aduce pe lume bebelușul. Pentru că nașterea nu este o mașină a timpului care să vă aducă instantaneu înapoi corpul de dinainte de a rămâne însărcinată, trebuie să știți că, deși veți pierde parte din kilogramele acumulate în sarcină, burta va rămâne încă acolo pentru o perioadă de timp.

Ați născut și vreți să scăpați de burtă? În primul rând, trebuie să știți că este nevoie de circa șase săptămâni pentru ca uterul să se retragă complet, iar organele interne care au fost împinse de uter în perioada sarcinii să revină la locul lor și să își reia funcțiile. Așa că, la scurt timp după naștere, burta unei proaspete mămici va arăta asemenea unui balon dezumflat, fiind aproape la fel de mare ca și cu o zi înainte de a naște, însă moale și ușor lăsată.

Potrivit dr. Rodica Apostolescu, trebuie să știți că și după această perioadă de șase săptămâni este posibil să aveți burtică, chiar dacă înainte de sarcină aveați un abdomen plat și foarte bine tonifiat. Ca urmare, este foarte important ca, înainte de a începe orice exercițiu fizic, să aveți în vedere câteva aspecte.

Înante de toate, exercițiile să fie efectuate abia după o perioadă de șase săptămâni de la naștere. În afara faptului că veți avea nevoie de o perioadă de acomodare cu noul statut de mămică, este nevoie ca organismul vostru să fie pregătit să facă efort fizic. De ce șase săptămâni? Pentru că, pe timpul sarcinii, uterul își mărește dimensiunea de aproximativ 25 de ori față de cea pe care o are în mod normal, pentru a face loc bebelușului să crească. Pe scurt, creșterea în dimensiune a uterului presupune ca alte organe interne să fie împinse (deplasate) de la locul lor. Astfel, perioada în care uterul se micșorează și organele interne își recapătă locul (ficatul, splina, diafragma, stomacul, intestinul subțire și cel gros, vezica urinară) este de aproximativ șase săptămâni. Așadar, deoarece burtica nu se retrage imediat după naștere, păstrați hainele de graviduță pentru încă o perioadă de timp.

Desigur, veți întâlni mămici care au revenit la acest abdomen plat la doar câteva săptămâni de la naștere. Este adevărat, există și astfel de situații, însă sunt mai rare. Mare parte a mămicilor reușesc să scape de burtică în câteva luni, până la un an, având o alimentație corectă și efectuând exerciții specifice.

Specialiștii afirmă că o refacere completă a organismului are loc la un an sau chiar mai mult, ținând cont de faptul că sarcina și nașterea sunt două procese care își pun amprenta asupra mamei. Așa că, înainte de a începe exercițiile fizice după naștere, este indicat să cereți sfatul și acceptul medicului sau moașei cu care ați născut.

Totuși, există o serie de exerciții pe care le puteți face înainte de trecerea celor șase săptămâni. Aceste exerciții vizează întărirea musculaturii din zona perineală și au în vedere îmbunătățirea circulației sanguine, prevenirea leziunilor și vindecarea mai rapidă. Sunt indicate exercițiile Kegel, cunoscute deja tuturor pentru rolul extrem de important pe care îl au în tonifierea mușchilor planșeului pelvian, necesitând un efort fizic extrem de mic.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

33 comentarii

joi, 21 noiembrie
Uoyuvq
Higyay mgcayn

シルデナフィル処方 - バイアグラ処方 シアリス処方

joi, 21 noiembrie
Ggefea
Wtfnfo yjvfoq

プレドニン 飲み方 - プレドニン の購入 ジスロマック処方

15 noiembrie
Wehlhh
Iltswl jlmeqa

buy dostinex 0.25mg generic - alesse pills alesse over the counter

14 noiembrie
Zzeurp
Biuboy wleqfs

estradiol 2mg drug - buy generic femara arimidex 1 mg drug

9 noiembrie
Gzpqxd
Gnkvov tsyzwj

pill norethindrone 5 mg - purchase lumigan without prescription purchase yasmin

7 noiembrie
Lghmdz
Wgexsl wldbfs

fosamax tablet - pilex medication provera price

3 noiembrie
Tpghdp
Sgehhk wquajr

progesterone 200mg oral - purchase prometrium pills cheap clomiphene generic

1 noiembrie
Krfyhb
Ofyjmf fzigxl

order xeloda 500 mg online cheap - buy danazol generic buy danocrine 100mg pills

29 octombrie
Fdpowe
Hmggvz arzeis

brand bupropion 150mg - how to buy ayurslim order shuddha guggulu generic

27 octombrie
Afpcok
Vdfvxu ejegqj

provigil 100mg oral - purchase promethazine pill melatonin 3mg us

1234
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU