Fibrilaţia atrială este o patologie frecvent întâlnită la pacienţii vârstnici.

În mod normal bătăile inimii sunt ritmice, dar în fibrilaţia atrială semnalele electrice anormale determină camerele superioare ale inimii, numite atrii, să tremure sau să fibrileze. Altfel spus, o inimă aflată în fibrilaţie nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală, iar în acest fel creşte riscul pentruaccidentul vascular cerebral.

Ca urmare, inima în fibrilaţie face ca sângele să se acumuleze la nivelul atriilor, iar această acumulare poate duce frecvent la formarea de cheaguri în atrii. Problema este că dacă inima pompează acest cheag, el poate ajunge la nivelul creierului, putând determina producerea unui accident vascular cerebral.

Ca şi etiologie, această afecţiune nu este, însă, complet elucidată, ea putând avea la bază mai multe cauze.

„Aceşti pacienţi necesită tratament anticoagulant permanent, datorită riscului de tromboză. Apoi, în funcţie de simptomatologie şi de frecvenţa cardiacă, ei beneficiază de trat betablocant. Oricum, aritmia, în cazul unei fibrilaţii permanente, rămâne pe toată viaţa. Totuşi, se poate reveni la ritm sinusal doar în primele şase luni de tratament, fie medicamentos, fie prin şoc electric. Cert este că acest lucru se poate realiza numai la jumătate de an de la diagnosticare, dacă pacienţii au fost diagnosticaţi la primul puseu de fibrilaţie”, a declarat pentru „Cuget Liber”, dr. Sirma Tomoş, medic specialist cardiolog.

În această boală, oamenii simt palpitaţii, senzaţia că se sufocă, dispnee, dar deseori sunt asimptomatici. Ca atare, de multe ori, aceste fibrilaţii sunt descoperite cu ocazia efectuării unor electrocardiograme, iar în aceste condiţii estre vorba despre o fibrilaţie cu debut neprecizat.