13 Mai 2019
820 accesări
0 comentarii

Lipsa unui dinte, mai ales a unuia din faţă, care se vede, nu este deloc un lucru plăcut pentru nimeni. În primul rând, se vede urât, apoi acesta poate crea o serie de inconveniente care impun, mai devreme sau mai târziu, înlocuirea acestuia.

Potrivit dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, pierderea unui dinte nu poate fi prevenită întotdeauna, cum ar fi în cazul unei traume sau atunci când lipsa este din naştere, dar indiferent de motiv, este foarte important să înţelegem că dinţii lipsă nu vor aduce probleme doar de ordin estetic, ci şi pentru starea generală de sănătate.

Astfel, lipsa unui dinte din faţă sau chiar a unuia din zona laterală poate fi vizibilă atunci când zâmbim sau vorbim, iar încrederea în sine şi dezinvoltura în relaţiile cu ceilalţi vor avea de suferit.

Apoi, după o astfel de pierdere intervin dificultăţile în mestecarea alimentelor. Tot din această cauză, pacientul va fi nevoit să îşi modifice şi regimul alimentar. Partea proastă este că lipsa unui dinte sau a mai multor dinţi poate duce la o serie de tulburări digestive şi de absorbţie a elementelor nutritive din alimente.

„Atunci când o persoană nu poate muşca din alimente şi nici mesteca în mod corespunzător, fără durere, va tinde fie să mănânce mai puţin, fie să opteze numai pentru alimente moi, dar care, din păcate, nu furnizează toate substanţele nutritive de care organismul are nevoie. Pe de altă parte, dinţii rămaşi vor fi suprasolicitaţi, existând riscul apariţiei unor fisuri sau a uzurii în exces”, atenţionează medicul.

Ce se mai poate întâmpla în astfel de situaţii? Ei bine, se poate ajunge la migrarea dinţilor vecini (înclinarea spre spaţiul liber) sau de pe maxilarul opus. Totodată, există posibilitatea ca fără dinţii învecinaţi, care să îi ţină sub control, dinţii rămaşi să înceapă să se deplaseze.

„Dacă dinţii nu mai sunt aliniaţi corespunzător, procesul de masticaţie va deveni mai dificil. În plus, deplasarea unui dinte îi poate destabiliza rădăcinile, ba mai mult: migrarea lui va împiedica realizarea unor implanturi sau lucrări corecte pe viitor, ceea ce va impune îndreptarea dinţilor cu aparat dentar”, a explicat ortodontul.

Ce complicaţii pot apărea

Dr. Mihaela Dan este de părere că dinţii migraţi, înclinaţi nu mai primesc forţele în axul lor normal, ceea ce produce retracţia gingivală, osoasă şi pungile parodontale. În plus, forţa masticatorie va suprasolicita dinţii rămaşi, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt mai puţini.

În acelaşi timp, dinţii înclinaţi nu mai pot fi periaţi corespunzător şi, astfel, apar cariile dentare.

„Este uşor ca bacteriile să se adune în spaţiul în care s-a aflat dintele lipsă şi la fel de uşor este ca această zonă să fie neglijată în timpul rutinei de îngrijire dentară, tentaţia fiind de a ne concentra pe periajul dinţilor. Înlocuirea dintelui lipsă va favoriza o igienă orală mai eficientă, prevenind apariţia halitozei sau a gingivitei”, a completat dr. Mihaela Dan.

Bineînţeles, persoana care se confruntă cu astfel de probleme poate întâmpina şi dificultăţi de vorbire.

„Oamenii folosesc dinţii pentru a forma anumite cuvinte şi a le pronunţa în mod corespunzător, observându-se că cei care au pierdut unul sau mai mulţi dinţi tind să aibă dificultăţi de vorbire, ceea ce poate fi extrem de frustrant. Deşi, în general, fonaţia se adaptează destul de repede după extracţia unui dinte, unele sunete pot fi modificate”, a adăugat dr. Mihaela Dan.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU