Având în vederenumărul tot mai mareal constănţenilor care suferă de boli pulmonare cauzate de fumat, directorul medicalal Spitaluluimde Pneumoftiziologie Constanţa, dr. Elena Danteş, a iniţiat un proiect medical prin care pacienţii msă primească informaţii şi tratament de specialitate, iar constănţenii fumători, informaţii legate mde consecinţele viciului lor.
Pentru ca proiectul „Studenţi şi sănătate”, destinat pacienţilor cu boli pulmonare şi al fumătorilor constănţeni, să prindă contur, re-prezentanţii Spitalului de Pneumo-ftiziologie Constanţa l-au înscris în cursa proiectelor de la Ţara lui Andrei, proiect de responsabilizare socială.
„Proiectul acoperă nevoia de a implica studenţii medicinişti în educaţia pentru sănătate şi a schimba, sub supravegherea medicilor şi a cadrelor didactice, comportamente nocive pentru sănătate ale populaţiei şi de a avea impact asupra calităţii pacienţilor cu boli apărute ca efect al acestor comportamente de risc. Proiectul constă în întâlniri între persoane sănătoase fumătoare şi bolnavi care sunt în evidenţa spitalului şi ambulatoriului de specialitate, mediate de către studenţii anului IV de la Facultatea de Medicină şi a studenţilor de la Balneofizioterapie, anul III, din Universitatea «Ovidius» Constanţa”, a precizat dr. Elena Danteş, medic primar pneumolog, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Constanţa.
Sală de reabilitare,la dispoziţia bolnavilorUnul dintre obiectivele acestui proiect este şi realizarea unei săli de reabilitare în care să poată fi trataţi pacienţi cu boli pulmonare ce ajung în îngrijirea spitalului constănţean.
„Implicarea directă şi moderarea discuţiilor dintre bolnavi şi persoanele sănătoase cu comportamente la risc precum fumatul va creşte responsabilizarea populaţiei. Ast-fel, fumătorii sănătoşi vor avea ocazia sa vadă care sunt consecinţele nefaste ale comportamentelor la risc cu motivarea lor la sevrajul tabagic, iar în al treilea rând, dar nu ultimul, beneficiari vor fi bolnavii de plămâni care vor primi informaţii asupra bolii lor, a tratamentelor posibile, vor avea ocazia să facă un nou control şi să sfătuiască persoanele sănătoase pentru renunţarea la fumat.
Dotarea cu aparatură a sălii de reabilitare va fa-cilita accesul tuturor bol-navilor care se adresează spitalului”, mai spune me-dicul.
Sute de bolnavibeneficiază de terapiePe lângă cei 50 de studenţi implicaţi în acest proiect, specialiştii pneumologi au pus pe lista acestui pro-iect 100 de participanţi sănătoşi, dar fumători, dar şi 100 de bolnavi cu bronşită cronică şi bronhopneumopatie cronică obstructivă şi astm.
Studenţii vor fi implicaţi în organizarea şi medierea întâlnirilor pentru educaţia pentru sănătate, bolnavii vor beneficia de evaluare clinică, şedinţe de educaţie medicală privind boala lor, iar per-soanele sănătoase cu comportamente cu risc respirator vor beneficia de şedinţe comune de educaţie pentru sevraj tabagic şi discuţii cu pacienţii. 30 - 50 de persoane identificate dintre pacienţi vor participa la şedinţele de reabilitare în care o să se folosească aparatură specificată deja existentă în spital, dar şi nou achiziţionată prin proiect.
Totodată, un alt beneficiu pentru pacienţi este acela că vor beneficia de reabilitare prin participarea la şedinţe de kinetoterapie şi an-trenament al musculaturii respira-torii în cadrul departamentului de reabilitare pulmonară din cadrul spitalului.
Suma totală necesară proiec-tului este, potrivit medicilor, 15.000 de lei. Proiectul poate fi votat pe platforma www.ţaraluiandrei.ro.