În fiecare an, pe data de 21 iunie, milioane de practicanţi din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Internaţională Yoga”.
În prezent, acest stil de viaţă, practicat de mai bine de 5000 de ani, este, pentru prima dată, sărbătorit şi în ţara noastră. Motivele pentru care se practică yoga sunt: creşterea flexibilităţii, ameliorarea stresului, practicarea mişcării, dar şi ameliorarea stării de sănătate în anumite afecţiuni, precum durerile de spate şi de articulaţii etc. Yoga a devenit foarte populară şi în România, iar tot mai mulţi români au început să adopte acest stil de viaţă.
„Am observat o creştere semnificativă a numărului de români care practică yoga, majoritatea sunt femei, iar vârstele variază de la chiar 4 ani, până la peste 60 de ani. În general, sunt mai deschise în a practica yoga persoanele cu studii universitare (licenţă, master sau chiar doctorat) şi cu un nivel mediu spre ridicat al veniturilor. Cei mai mulţi români practică yoga pentru relaxare şi eliminarea stresului cotidian, în scop terapeutic, pentru eliminarea durerilor de spate sau de articulaţii, cât şi pentru forma de mişcare pe care o oferă. Yoga nu este doar un sport şi atât, ci un întreg stil de viaţă care echilibrează latura emoţional-mentală şi ne ajută să găsim liniştea sufletească şi să evoluăm spiritual. În acelaşi timp, trei din patru practicanţi de yoga obişnuiesc să mai facă în paralel şi alte exerciţii, precum alergatul, sportul de grup, ridicarea greutăţilor sau ciclismul”, declară Dana Ţupa, profesor internaţional de yoga.