24 Iunie 2016
7021 accesări
0 comentarii

Infecţiile intestinale reprezintă una din marile probleme de sănătate din lumea întreagă, mai ales în sezonul cald. Boala diareică acută este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparţin şi ce denumire poartă, germenii infecţioşi cauzează o diaree acută infecţioasă.

Odată cu căldurile excesive, această afecţiune a luat amploare, iar numeroşi pacienţi deja s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase cu simptome specifice bolii diareice acute, iar o mare parte au fost internaţi pentru a urma tratamentul specific.

„Într-adevăr, avem destul de multe cazuri de pacienţi cu boală infecţioasă acută. De la începutul lunii iunie, până în prezent, au fost diagnosticate, în serviciul de boli infecţioase, un număr de aproxi-mativ 65 de cazuri de boală diareică acută, din care au fot internate 40 de cazuri. Printre pacienţi sunt şi adulţi, dar şi copii. Noi suntem pregătiţi, deoarece în fiecare an ne confruntăm cu astfel de cazuri, odată cu venirea căldurilor excesi-ve”, a declarat dr. Stela Halichidis, direc-torul Spitalului de Boli infecţioase, Constanţa.

Boala diareică infecţioasă se manifestă prin simptome ca: scaune apoase frecvente (între 3 şi 30 pe zi), deshidratare severă (aceasta este urgenţa majoră ce însoţeşte afecţiunea), febră prelungită şi vărsături.

Deoarece locuim într-o zonă turistică, specialiştii avertizează că din cauza circulaţiei intense a turiştilor este favorizată de răspândirea agenţilor infecţioşi. Boala diareică infecţioasă acţionează asupra organismului diferit, în funcţie de agentul infecţios care produce infecţia, dar şi de vârstă, reactivitate etc.

Cum prevenim, cum tratăm?

Pentru a preveni boala infecţioasă diareică trebuie impuse o serie de reguli stricte de igienă personală şi colectivă. Medicii de profil ne sfătuiesc să ne spălăm pe mâini cât mai des, să spălăm corespunzător fructele şi legumele, să consumăm apă doar din surse autorizate, să avem grijă la garanţia şi integritatea alimentelor cumpărate şi să facem analizele bacteriologice periodice, în special la copii.

„Se indică internarea pacienţilor pentru a fi rehidrataţi, mai ales a celor care vomită incontrolabil, bolnavilor care au starea generală foarte alterată şi a celor care prezintă şoc hipovolemic pentru care rehidratarea este vitală. Dacă simptomele persistă mai mult de 3-4 săptămâni, bolnavului i se face consult de specialitate pentru a se stabili diagnosticul exact, respectiv de boală infecţioasă acută. În urma examenului materiei fecale, se stabileşte dacă afecţiunea este de natură bacteriană sau virală”, explică dr. Stela Halichidis.

Indiferent de natura îmbolnăvirii, tratamentul pe care se pune accent este cel de rehidratate. Apoi, regimul alimentar trebuie să fie cât mai strict. În funcţie de starea bolnavului şi de gradul de deshidratare, alimentaţia poate fi întreruptă pentru 8-24 de ore, iar după această perioadă se poate instaura un regim alimentar pe bază de supe strecurate, carne fiartă, pâine prăjită, orez, brânză de vaci etc. Trebuie eliminate complet alimentele picante, mezelurile, brânzeturile fermentate, fructele şi legumele.

Tratamentul cu antibiotice este utilizat în majoritatea cazurilor de boală acută diareică, însă medicul curant este cel care hotărăşte între ce parametri este administrat, în funcţie de gravitatea infecţiei, de vârsta pacientului, dar şi de natura infecţiei.

Fiind sezonul vacanţelor şi al concediilor, toate persoanele, mai ales copiii, trebuie să fie extrem de precaute, deoarece prevenirea bolii diareice acute este cel mai bun mod de a o evita. Medicii specialişti ne sfătuiesc să avem o grijă deosebită la alimentele pe care le consumăm, să bem suficiente lichide şi să ne ferim de căldura excesivă, pentru a evita evenimentele neplăcute şi pentru a ne bucura de vară pe deplin.

Taguri articol: copilul alimente analize antibiotice deshidratare diagnostic fructe germeni lichide igienă internare pacient stela halichidis

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii