Sursa Stollers

Sursa Stollers
19 Iunie 2020
723 accesări
0 comentarii

Când sunt mici, copiii pot suferi o mulţime de boli, iar două dintre acestea sunt rubeola şi scarlatina.

Rubeola se transmite extrem de uşor, prin tuse sau strănut. Atenţie, însă, mulţi părinţi confundă rubeola cu pojarul, care apare, inițial, pe față, apoi se extinde pe tot corpul și durează în jur de trei zile. În cazul rubeolei, se pot umfla ganglionii din spatele urechii și cei occipitali, care devin foarte sensibili la palpare. Totodată, copilul poate manifesta febră moderată şi chiar dureri ale articulațiilor.

Dr. Gabriela Stoian spune că rubeola se manifestă cu erupții ce pot apărea la nivelul feței și trunchiului. În general, dacă apar pe mâini sau picioare, acestea sunt mai puțin evidente. Cert este că boala are o perioadă de incubație de 2-3 săptămâni și este contagioasă timp de o săptămână înainte și după apariția erupției.

„Dacă micuţul a fost diagnosticat cu această afecţiune, aveţi grijă ca el să consume cât mai multe lichide. De asemenea, nu uitaţi să-i anuţați pe ceilalți părinți cu care micuţul dumneavoastră a intrat în contact că are rubeolă”, a precizat medicul.

Scarlatina, în schimb, nu este provocată de un virus, ci de infecția cu streptococul beta-hemolitic grup B. Având o perioadă de incubație între 2-5 zile, aceasta debutează cu febră, dureri în gât, dificultate la înghițit, greață sau vomă.

În mod specific, infecția gâtului este caracterizată de o culoare roșie a gâtului, limbă cu depozite alb-cenușii, care se transformă în limbă zmeurie, ce poate fi uneori însoțită de un prurit ușor. Alte simptome asociate pot fi frisoane, febră, pierderea poftei de mâncare, dureri abdominale, stări de moleșeală, respirație și bătăi ale inimii accelerate, dureri de cap sau inflamarea ganglionilor.

De cele mai multe ori, la 1-2 zile de la apariția anginei apare și erupția cutanată, aspră la palpare, cu mici papule asemănătoare arsurilor de soare, apărute mai întâi pe gât, sub braţ sau la încheieturi, care ulterior se poate extinde pe trunchi și membre.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU