Organizaţiile din sistemul sanitar au început să reacţioneze la propunerea pentru bugetul sănătăţii în anul următor. Astfel, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România consideră că anunţul făcut de ministrul Finanţelor cu privire la bugetul sănătăţii este o jignire adusă sistemului sanitar şi întregii ţări.
„COPAC a luat act cu îngrijorare de anunţul făcut de către Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, care a spus că prin proiectul de buget s-ar anula Ministerului Sănătăţii în 2016 un buget de cinci miliarde de lei. Această sumă este mult mai mică decât bugetul alocat sănătăţii la începutul anului 2015, care a fost, la rândul lui, mai mic decât în 2014", spun reprezentanţii COPAC.
Coaliţia cere preşedintelui României, Guvernului interimar şi premierului desemnat să ţină cont de nevoile reale ale sistemului de sănătate şi să arate decenţă atunci când vorbesc despre finanţarea sănătăţii. Potrivit acestora, este necesar ca bugetul sănătăţii să crească şi să ajungă la un minimum de şase la sută din PIB.
„Credem că această sumă este o jignire sinistră adusă întregii ţări, în condiţiile în care zilele acestea vedem cu îndurare colapsul sistemului de sănătate şi victimele apar din cauză că medicii nu au aparatura necesară pentru a profesa în siguranţă, spitalele sunt slab dotate, accesul la medicamente şi servicii medicale al populaţiei este în scădere. Cerem responsabilitate, cerem guvernanţilor şi politicienilor să înţeleagă că dacă acceptă această situaţie vor purta vina distrugerii totale a sistemului de sănătate românesc. Astfel, sănătatea românilor va fi permanent în pericol, iar când apar dezastre, vom cerşi mila altor ţări”, este de părere Radu Gănescu, preşedintele COPAC.