poza-1342821090

poza-1342821090

poza-1342821090

poza-1342821090
22 Iulie 2012
3394 accesări
0 comentarii

„N-am avut niciodată pielea sensibilă, am făcut plajă la greu. De câteva zile am observat că pomeţii mei sunt foarte roşii. La început am crezut că este de la soare… Trebuie să renunţ la plajă, din cauza radiaţiilor, mai ales că a început să mă doară şi capul?” (Claudia Timofte). * * * Este adevărat că pe vremuri, sintagma grasă şi frumoasă, cu bujori în obrăjori arăta că persoana care îndeplinea aceste… stan-darde era sănătoasă şi demnă de toată admiraţia celor din jur. Percepţii care s-au schimbat complet o dată cu trecerea anilor, precizează dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, care atrage atenţia asupra faptului că roşeaţa exagerată a pomeţilor poate fi semnul unor boli. Prima dintre acestea este cuperoza, o boală cronică a cărei evoluţie este progresivă. Cauzele dezvoltării acestei afecţiuni ţin de culoarea pielii, cea mai predispusă fiind aceea deschisă la culoare, dar şi lipsa de mişcare sau petrecerea multor ore în aer liber. Nu este vorba doar despre aspectul inestetic, ci şi despre simptomele de arsură sau înţepătură, care produc un mare disconfort persoanei afectate. De asemenea, o bună parte dintre persoanele cu pomeţii foarte congestionaţi pot suferi şi de migrene (provocate de reactivitatea vasculară crescută). Ca şi măsuri de protecţie, medicul vă recomandă să evitaţi expu-nerea neprotejată la soare, dar şi băile fierbinţi şi fluctuaţiile de temperatură. Dincolo de această conduită, fără doar şi poate se impune să mergeţi la medic, singurul în măsură să se pronunţe despre ce este vorba.

Taguri articol: breaking

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Dr. Iuliana BOTEZATU