Medstar General Hospital a demarat o campanie, împreună cu medicii de familie, în cadrul căreia cei interesaţi pot beneficia, gratuit, de consultaţii şi investigaţii ale tubului digestiv. Pentru a beneficia de endoscopie digestivă superioară sau colonoscopie, pacienţii trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie (cu trimi-tere pentru specialitatea chirurgie sau gastro-enterologie) sau scrisoare de recomandare de la un alt medic specialist.
„Fie că este vorba despre cancerul esofagian (despre care studiile au demonstrat că are o mortalitate de patru ori mai mare faţă de cancerele rectale), de cel gastric (care reprezintă a doua cauză de deces de cancer din lume), de neoplaziile intes-tinului subţire ori de cele de la nivel colorectal, rectal, anal, investigaţiile realizate din timp şi corect pot salva viaţa. În egală măsură, tumorile hepatice, ale veziculei biliare sau ale căilor biliare pot fi depistate prin realizarea de analize şi investigaţii şi se poate interveni încă din fazele incipiente. Endoscopia digestivă este cea mai bună metodă de a examina esofagul, stomacul, duodenul şi colonul, permiţând depistarea unor leziuni ale organelor, în unele cazuri cu mult înainte ca pacientul să resimtă simptome sau să fie conştient de faptul că este bolnav”, declară reprezentanţii Medstar General Hospital.
Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniu, Medstar General Hospital oferă oportunitatea evaluării sănătăţii de către medicii specialişti şi întreaga echipă medicală. Pentru informaţii suplimentare şi programări, puteţi apela numărul de telefon 0241/638.251.