20 Iunie 2017
1670 accesări
0 comentarii

Paralizia cerebrală însumează un grup de boli care afectează controlul mişcării şi al posturii. Astfel, din cauza afectării zonelor din creier care controlează mişcarea, un copil afectat de această boală nu-şi poate mişca muşchii în mod normal.

„Paraliziile cerebrale ale copilului pot fi complete sau parţiale şi apar intrauterin sau chiar imediat după naştere. Acestea survin când apar întreruperi ale fluxului sanguin într-o anumită zonă de creier. Tocmai de aceea, este foarte important screeningul neurologic al copilului şi desigur, dispensarizarea şi controlul obligatoriu la un medic neurolog de copii”, a explicat dr. Gina Goleşteanu, medic specialist neuro-psihiatru.

Semnele de obicei nu sunt sesizate imediat de către părinte, dar la un moment dat, observă că cel mic nu face ce ar trebui să facă. Ca urmare, un copil de şapte luni ar trebui să stea în şezut, la trei luni trebuie să-şi ţină capul singur. Dacă aceste repere nu există, consultul medical este prioritar.

„În primele două luni de la naştere, semnele sunt atât de delicate, încât nu pot fi observate de părinţi. Aceste paralizii pot fi foarte grave, dar totul depinde de cât de mare este zona care a fost privată de vascularizaţie sau cât a durat hipoxia. Trebuie precizat că unii copii rămân imobilizaţi pe viaţă, iar alţii reuşesc să meargă, dar greu. De cele mai multe ori, aceste paralizii se asociază şi cu epilepsie sau retard, de aceea intervenţia precoce este cea mai importantă”, a mai spus medicul.

Taguri articol: boli şi afecţiuni boli copii epilepsie screening creier neurolog cerebrală

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU